DGASPC Bacău a început o anchetă la familia unei fetiţe de 3 ani, din comuna Plopana, aceasta fiind rănită grav după ce un televizor a căzut peste ea, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marian Vătămănescu.
Accidentul s-a produs duminică, în timp ce fetiţa a rămas nesupravegheată de niciunul dintre părinţi. Potrivit primelor cercetări, unul dintre fraţii copilei s-a urcat pe un dulap care s-a dezechilibrat, a căzut şi a răsturnat televizorul peste capul fetiţei. Minora a fost transportată la spital, unde a fost operată de urgenţă.
"Astăzi am fost sesizaţi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău despre faptul că o fetiţă de trei ani, din comuna Plopana, a suferit un accident în cadrul familiei, în timp ce copiii nu se aflau sub supravegherea niciunui adult. În locuinţa de domiciliu, a căzut un televizor peste aceasta şi a fost transportată de urgenţă la spital. Acum este internată, împreună cu mama ei, primind îngrijiri medicale. Ceilalţi copii din familie sunt în grija tatălui, la domiciliul din comuna Plopana. O echipă a DGASPC Bacău s-a deplasat în teren pentru a evalua situaţia de la domiciliul familiei în cauză şi pentru a oferi servicii specializate acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău, Marian Vătămănescu.
Fetiţa rănită mai are cinci fraţi, cu vârste între 5 şi 12 ani.
Şi IPJ Bacău a deschis o anchetă fiind efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.