Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la petrecere: Un tânăr de 18 ani a murit, după ce a fost înjunghiat

Tragedie la petrecere: Un tânăr de 18 ani a murit, după ce a fost înjunghiat

de Redacția Jurnalul    |   

Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, sâmbătă, după ce a fost înjunghiat la o petrecere organizată la o pensiune din proximitatea oraşului Siret, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit acestuia, victima a fost lovită în zona toracică cu un cuţit, pe fondul unor divergenţe pe care le-a avut cu alt tânăr de aceeaşi vârstă.

"Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat", a precizat oficialul IPJ.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, persoana bănuită de comiterea faptei fiind preluată pentru audieri.

Ancheta a fost preluată de către procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

Subiecte în articol: injunghiere tanar ucis petrecere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri