Traian Băsescu a ajuns miercuri noaptea la vila de protocol, potrivit unor imagini difuzate de Antena 3.
Miercuri soția fostului președinte, Maria Băsescu, a început deja să împacheteze și să mute bunurile din casă.
Fostul președinte Traian Băsescu are la dispoziție 60 de zile pentru a elibera vila de protocol, potrivit unei somații primite de la RAAPPS, se arată într-un răspuns transmis de Regia Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea MEDIAFAX.
Traian Băsescu nu mai beneficiază de protecție SPP. Serviciul de Pază și Protecția și-a retras dispozitivul în momentul pronunțării deciziei ICCJ, care a respins recursul fostului președinte la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității.
Potrivit unor informații apărute în spațiul public, în urmă cu o săptămână, Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații. Luni, fostul președinte a plecat la Bruxelles, iar miercuri, când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea i s-a făcut rău pe holul Parlamentului European. A mers la spital la Bruxelles pentru investigații, s-a întors în țară, iar apoi a revenit la Spitalul Militar pentru alte investigații și a fost trimis la o clinică din Paris.