Am mai zis, Bucureștiul nu-i cel mai mare oraș din UE, ci al şaselea, după Londra sau Berlin, dar are o densitate a locuitorilor dublă.
Bucureștiul se întinde pe 200 kmp, cam cât au Frankfurtul sau Genova, care au însă o treime din populația metropolei dâmbovițene.
Dar chiar dacă londonezii nu-s atât de înghesuiți, au renunțat de mult la tramvai. El a fost înlocuit cu metroul, ceea ce face să se câștigă o bandă de circulație la suprafață.
Această chestiune merită repusă pe tapet în contextul în care se reiau discuțiile privind culoarele unice pentru autobuze sau troleibuze, deşi nimeni nu vorbeşte de coborârea tramvaiului în subteran.
Ce se întâmplă însă, de ce lipseşte dezbaterea din jurul acestui subiect, fiindcă metroul “strategic” nu-i sub autoritatea primăriei sau pentru că pensionarii, care merg la vot, n-au gratuitate să circule cu acesta?
E greu de precizat, dar soluția cu renunțarea la tramvai e veche, de peste 30 de ani, și în București. Comuniştii l-au scos din Militari ori de la Universitate.
Și, după cum am spus și cu altă ocazie, pentru ca bucureştenii să-şi lase maşinile acasă, e necesar să se armonizeze reţeaua de transport din subteran cu cea de la suprafaţă, pe care să se călătorească cu instrumente de plată comune, preferabil fără numerar, contactless, cu aceleaşi tarife pentru toată lumea. Iar un rezultat similar s-ar putea obține și dacă mai mulți oameni ar fi convinși să meargă cu bicicletele, eventual cu cele urbane, care au deja rastele în mai multe puncte din Capitală, deși primăria nu-i implicată direct în proiect, ca la Paris.
De asemenea, traficul s-ar mai putea fluidiza dacă gunoiul s-ar strânge noaptea, atunci când ar trebui să se măture, să se spele străzile și să se aprovizioneze magazinele. Înainte de 1989 exact așa se întâmpla, și orașul nu era atât de aglomerat ca acum.