Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Transelectrica: România este în iminenţa apariţiei unei situaţii de criză energetică

Transelectrica: România este în iminenţa apariţiei unei situaţii de criză energetică

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărâre care prevede, printre altele, că pot fi interzise exporturile de energie electrică în situaţii de criză, în perioada 16 ianuarie - 15 februarie 2017, informează Ministerul Energiei. 

Potrivit unui comunicat, ministrul Energiei, Toma Petcu, a prezentat joi, în şedinţa Executivului, o analiză privind funcţionarea Sistemului Energetic Naţional (SEN), ca urmare a parcurgerii a şase zile de vârf de iarnă, marcate de consumuri istorice de gaze naturale şi de energie electrică. În analiză prezentată, ministrul a făcut referiri inclusiv la date privind starea Sistemului Energetic Naţional, prognozele meteorologice şi evoluţia stocurilor de combustibil. 

"În data de 11 ianuarie 2017, operatorul de transport şi de sistem, Transelectrica, a notificat oficial Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi ANRE cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea SEN, motivată de: prognozele meteorologilor, care indică un nou interval de vreme severă în perioada imediat următoare (17 - 20 ianuarie 2017); deficitul de energie electrică înregistrat din cauza reducerii nivelului Dunării, debitul acesteia atingând un minim fără precedent în ultimii ani (circa 1.800 mc/s); scăderea rezervelor de apă din marile acumulări hidroenergetice ca urmare a utilizării acestora la echilibrarea sistemului; deficitul semnificativ de energie electrică din zona de sud-est a Europei pe fondul valului de frig care a cuprins regiunea încă din 6 ianuarie 2017; consumurile mari de gaze naturale (medii de 70 de milioane de mc/zi), dar şi de energie electrică (de peste 9.500 MW la vârfurile de consum începând cu ziua de luni, 9 ianuarie 2017, şi cu un maxim de 9.730 MW în data de 10 ianuarie 2017, în intervalul 18:00 - 19:00); afectarea surselor de energie electrică produsă din surse regenerabile, în mod deosebit parcurile eoliene; aprovizionarea îngreunată a centralelor din cauza transportului dificil al cărbunelui; impactul defecţiunilor asupra capacităţii de producţie a unor grupuri energetice", spun reprezentanţii ministerului. 

În acest context, în conformitate cu Legea Energiei, ministerul de resort este obligat să dea curs notificării operatorului de transport şi sistem. Astfel, Ministerele Energiei şi Economiei, în calitate de co-iniţiatori, au elaborat Hotărârea de Guvern privind adoptarea unor măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică, aprobată în şedinţa de joi. 

Hotărârea este o măsură preventivă şi temporară care poate fi aplicată doar în condiţiile apariţiei unei situaţii de criză pe piaţa de energie în perioada următoare (16 ianuarie - 15 februarie 2017) şi doar dacă este ameninţată siguranţa populaţiei ori a Sistemului Electroenergetic, se mai arată în comunicat. 

"Experienţa ultimei perioade cu consumuri istorice de gaze naturale şi energie electrică ne obligă să nu trecem uşor peste acest episod şi să gândim soluţii pentru eventuale situaţii similare, poate chiar mai grave. Hotărârea de astăzi poate fi tradusă într-un singur fel: nevoia de a avea cadrul legal, la care să apelăm doar atunci când populaţia şi integritatea sistemului ar putea fi în pericol. Orice ţară care îşi respectă populaţia poziţionează siguranţa acesteia înaintea oricărei marje de profit. Adoptarea Hotărârii nu înseamnă deloc aplicarea imediată a acesteia, ci un plan B la care putem apela în cazul în care situaţia o cere", a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, citat în comunicat. 

Astfel, prin Hotărâre a fost creat cadrul prin care Transelectrica, în calitate de operator de transport şi de sistem în domeniul energiei electrice, poate pune în aplicare, doar în cazul unei situaţii de criză, măsuri graduale de siguranţă, în funcţie de nivelul ameninţării. 

Printre acestea se află trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură) pentru siguranţă funcţionarii atât a reţelei de transport de energiei electrică, cât şi a reţelei de transport a gazelor naturale. Măsura s-ar aplica strict în situaţia în care România ar înregistra un deficit de gaze naturale. 

O altă măsură care va putea fi luată este reducerea sau anularea capacităţii disponibile de interconexiune pe direcţia de export. Această măsură s-ar aplica în situaţia în care, deşi există capacitate disponibilă la export, resursele ar fi limitate şi ar risca să nu poată asigura necesităţile de consum ale populaţiei. Această măsură nu ar afecta programele de schimb anterioare ale operatorilor economici, ci ar împiedica apariţia de exporturi suplimentare faţă de acestea. 

Totodată, se va putea recurge la reducerea sau anularea schimburilor notificate pe direcţia de export. Măsura este menită să protejeze populaţia de riscul întreruperii alimentării cu energie electrică şi ar presupune intervenţia operatorului de transport şi sistem asupra tranzacţiilor angajate de energie electrică la export. 

O altă măsură la care s-ar putea apela este limitarea în tranşe a consumului de energie electrică. Limitarea nu ar afecta populaţia, aceasta fiind aplicată doar în zona industrială prin restricţionarea consumului la o putere minimă tehnologică. 

"Hotărârea a fost adoptată în baza Legii 123/2012, art. 24, care transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 2009/72/CE. Articolul 42 din Directivă prevede că, în cazul unei crize subite pe piaţa energiei, care poate ameninţa siguranţa sau securitatea persoanelor, aparatelor, instalaţiilor şi integritatea sistemului, un stat membru poate lua temporar măsurile de salvgardare necesare", se precizează în comunicat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri