World Aquatics (WA) a votat în 2022 pentru a împiedica femeile transsexuale să concureze în cursele de elită feminine dacă au trecut prin orice parte a procesului de pubertate masculină.
Thomas, în vârstă de 25 ani, care a devenit primul atlet transsexual care a câștigat cel mai înalt titlu național universitar din SUA în martie 2022, a încercat să anuleze această interdicție la Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS), argumentând că regulile erau discriminatorii.
TAS a trebuit mai întâi să stabilească dacă Thomas era eligibil pentru a contesta regulile.
Într-un verdict de 24 de pagini, TAS a declarat că Thomas „pur și simplu nu avea dreptul să se angajeze cu eligibilitatea de a concura în competițiile WA", ca cineva care nu mai era membru al US Swimming, "cu atât mai puțin să concureze într-o competiție WA", și, prin urmare, nu a fost suficient de afectat" de reguli pentru a le putea contesta.
WA a lăudat hotărârea și a declarat că este un „pas important în eforturile noastre de a proteja sportul feminin".
„World Aquatics este dedicată încurajării unui mediu care promovează corectitudinea, respectul și egalitatea de șanse pentru sportivii de toate genurile și reafirmăm această promisiune", se arată într-un comunicat.
„Politicile și practicile noastre sunt evaluate în permanență pentru a ne asigura că se aliniază cu aceste valori fundamentale, ceea ce a dus la introducerea unei categori open dedicate.
„Rămânem angajați să lucrăm în colaborare cu toate părțile interesate pentru a susține principiile de incluziune în sporturile acvatice și rămânem încrezători că politica noastră de incluziune de gen reprezintă o abordare corectă."
(sursa: Mediafax)