Criticat în mod neașteptat de președintele Donald Trump, șeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a promis că va dezvălui în mod public textele controversatelor e-mailuri ale democratei Hillary Clinton, contracandidata actualului lider al SUA în alegerile prezidențiale din 2016, scrie AFP. Potrivit președintelui Trump, aceste e-mailuri ar putea să o trimită pe Clinton în judecată.
Referindu-se la atacul lui Trump la adresa lui, Pompeo a declarat la postul de televiziune Fox News: „Se va ajunge la asta. Vom publica aceste informaţii pentru ca americanii să le poată vedea”.
Întrebat dacă va face acest lucru înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, Pompeo a precizat: „Vom face asta cât mai repede posibil. Sunt convins că vom vedea mai multe înainte de alegeri”.
Devansat în sondaje de rivalul său democrat, Joe Biden, şi testat recent pozitiv la COVID-19, Trump l-a atacat, joi, în mod surprinzător pe Pompeo, unul dintre puţinii oameni din administrația de la Washingon care scăpaseră până atunci de criticile publice ale președintelui.
El s-a plâns că Mike Pompeo nu a reuşit să găsească o cale prin care să o incrimineze în afacerea e-mailurilor pe Hillary Clinton, fost secretar de stat al SUA.
Aceste e-mailuri „sunt la Departamentul de Stat, dar Mike Pompeo nu a reuşit să le scoată de acolo, ceea ce este un lucru foarte nefericit”, a declarat preşedintele aflat în plină campanie electorală. „Nu sunt mulţumit de el în legătură cu asta (…) El conduce Departamentul de Stat, ar trebui să le scoată”, a insistat Trump.
Fosta adversară democrată a lui Trump în alegerile din 2016 a fost criticată, deoarece a utilizat un server privat pentru o parte a corespondenţei sale la Departamentul de Stat, şi nu serverul guvernamental securizat.
În urma unei ancete, FBI nu a reţinut însă acuzaţiile contra lui Clinton, apreciind doar că aceasta a fost „extrem de imprudentă”.