Jurnalul.ro Ştiri Social Trei americani au câştigat Nobelul pentru Medicină 2017

Trei americani au câştigat Nobelul pentru Medicină 2017

de Monica Cosac    |   

Cercetătorii Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat, ieri, Premiul Nobel pentru Medicină pe 2017 pentru descoperirile lor în „controlarea mecanismelor moleculare ale ritmului circadian”. Practic, cei trei oameni de ştiinţă americani au reuşit să vadă în interiorul ceasului nostru biologic şi să elucideze cum funcţionează acesta. Folosind banalele musculiţe de fructe, ei au izolat o genă care poate controla ritmul biologic zilnic şi au arătat că această genă codifică o proteină care se acumulează în celule în timpul nopţii şi se degradează, apoi, în timpul zilei. Astfel, nivelul proteinei respective oscilează pe parcursul unui ciclu de 24 de ore în sincron cu ritmul circadian.

Cu o precizie excelentă, ceasul interior se poate adapta psihologiei noastre, în funcţie de diferitele momente ale zilei. Acest ritm reglează funcţii critice ale organismelor, precum comportamentul, nivelul hormonilor, odihna, temperatura corpului şi metabolismul, se arată în studiul americanilor, iar atunci când este dereglat, starea de bine a omului este afectată.

Un alt aspect important al studiului a fost reprezentat de înţelegerea modului în care oscilaţiile ritmului circadian ar putea fi generate şi susţinute.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat japonezului Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismului autofagiei, iar în 2015 au fost premiate descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermi cilindri şi o nouă terapie împotriva malariei. 

Prin utilizarea muştelor de fructe ca model al unui organism, laureaţii premiului Nobel pentru Medicină din acest an au reuşit să izoleze o genă care poate controla ritmul biologic zilnic. Specialiştii au dovedit că această genă deţine o proteină care se poate acumula în interiorul celulei pe parcursul nopţii şi care se degradează pe parcursul zilei. În urma analizelor, cei trei cercetători au identificat componente ale proteinei prin intermediul cărora a putut fi expus mecanismul care stă la baza ritmului din interiorul celulei. În prezent, putem recunoaşte funcţiile biologice ale ritmului circadian prin intermediul aceloraşi principii în celulele organismelor multicelulare, inclusiv cele ale oamenilor, afirmă laureaţii Premiului Nobel 2017 pentru Medicină.

Laureaţii Nobel din acest an şi-au axat studiul pe muştele fructelor, organisme utilizate şi anterior în cadrul cercetărilor privind ritmul circadian.  În 1984, Jeffrei Hall şi Michael Rosbash din cadrul Universităţii din Boston au colaborat cu Michael Young din cadrul Universităţii Rockefeller din New York pentru a izola gena ''perioadei''.  De asemenea Jeffrey Hall şi Michael Rosbash au descoperit PER, proteina din interiorul ''perioadei'' se acumulează pe parcursul nopţii şi se degradează pe parcursul zilei. Aşadar nivelul proteinei PER oscilează pe parcursul unui ciclu de 24 de ore în sincron cu ritmul circadian.

Jeffrey Hall şi Michael Rosbash au creat o ipoteză conform căreia proteina PER poate bloca activitatea genei perioadei.

În 2015, Premiul Nobel pentru Medicina a fost caştigat de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) pentru ci, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind

Începând din anul 1901 au fost 211 laureaţi, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină fiind acordat de 107 ori, cu excepţia anilor: 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941 and 1942. Conform statutului Fundaţiei Nobel, acest premiu nu este acordat în anul în care nici una dintre lucrările nominalizate şi luate în considerare nu este de natură să aducă beneficii umanităţii.

Cel mai tânăr laureat de până acum a fost medicul canadian Frederick G. Banting considerat, împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitor al insulinei  şi care avea 32 de ani când a primit Nobelul pentru Medicină, în anul 1923.

Cel mai în vârstă laureat a fost Peyton Rous, care avea 87 de ani când i-a fost atribuit premiul pentru descoperirile făcute în domeniul oncovirusurilor, în anul 1996.

Sezonul Nobel 2017 va continua, marţi (3 octombrie), cu premiul Nobel pentru fizică.

Miercuri (4 octombrie) va fi decernat premiul Nobel pentru chimie, iar, vineri, va fi anunţat Nobelul pentru pace. Nobelul pentru literatură va fi anunţat pe data de 5 octombrie.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 9 octombrie.

Laureatul va primi o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 850.000 de euro).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Numele nominalizaţilor şi alte informaţii despre aceştia sau despre procesul de selecţie nu pot fi făcute publice timp de 50 de ani.

 

 

Subiecte în articol: nobelul pentru Medicină 2017
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri