Jurnalul.ro Ştiri Politică Trei fronturi deschise în PSD pentru instalarea sau picarea Guvernului lui Iohannis

Trei fronturi deschise în PSD pentru instalarea sau picarea Guvernului lui Iohannis

de Ion Alexandru    |   

Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au stabilit ca astăzi, mâine și joi, comisiile de specialitate să audieze candidații la funcția de ministru aflați pe lista prezentată de Florin Cîțu. Abia lunea viitoare, Birourile permanente vor stabili și data la care va avea loc ședința de plen, unde se va acorda (sau nu) votul de învestitură. Tot joi, CEx al PSD urmează să ia o decizie cu privire la modul în care va acționa cu privire la acest vot. Surse politice dezvăluie că în PSD există trei curente care au opinii total diferite cu privire la votul pentru un nou Guvern PNL. Unul care vrea să acorde acest vot, altul care vrea să boicoteze ședința, dar și un al treilea care își dorește alegeri anticipate.

 

Trei viziuni complet diferite se desprind la nivelul Partidului Social Democrat, în legătură cu instalarea sau nu a unui nou guvern liberal, condus de Florin Cîțu. Surse politice afirmă că o poziție de forță în acest sens este susținută de actualul lider interimar al partidului, Marcel Ciolacu, acesta dorind ca parlamentarii social-democrați să fie prezenți în sala de plen, în ziua în care premierul desemnat se va prezenta pentru a primi votul de învestitură. Asta, doar pentru a realiza cvorumul, însă fără să se acorde și votul de încredere. Scopul pentru care Marcel Ciolacu și alte câteva persoane din conducerea PSD doresc acest lucru este neclar, deocamdată.

 

Boicot sau vot favorabil

O altă opinie, la fel de puternică, este aceea a boicotării ședinței de plen, exact așa cum s-a întâmplat luna trecută, când Ludovic Orban s-a prezentat în forul legislativ. Parlamentarii PSD și Pro România nu au fost prezenți, astfel încât ședința a durat fix 30 de secunde, fiind amânată. Ea nu a mai fost programată, deoarece Orban și-a depus mandatul, iar Klaus Iohannis a făcut o nouă nominalizare. În acest sens, spun adepții acestui curent de opinie, se evită și votarea instalării lui Florin Cîțu la Palatul Victoria, dar și un vot negativ care ar conduce, odată cu el, și la riscul declanșării alegerilor parlamentare anticipate.

Ei, bine, un al treilea curent în PSD este acela al prezentării în sala de plen și a acordării votului de învestitură pentru Cabinetul Cîțu. În acest sens, s-ar anihila planul Palatului Cotroceni și al conducerii Partidului Național Liberal cu privire la dizolvarea actualului Parlament și al declanșării alegerilor parlamentare anticipate, pe de o parte, și, pe de altă parte, cu un Guvern Cîțu, până la toamnă, când ar urma să aibă loc alegeri legislative la termen, PNL s-ar eroda la guvernare și ar pierde procente serioase în intenția de vot.

 

Teodorovici: Mai bine anticipate

O decizie concretă în sensul acțiunii PSD cu privire la această chestiune urmează să fie luată, săptămâna aceasta, în ședința Comitetului Executiv Național. Ieri, liderul interimar al formațiunii, Marcel Ciolacu, preciza că îi este greu să creadă că un politician care a primit de trei ori avize negative, va primi, de această dată, un aviz pozitiv. “Nu cred că se deşteaptă cineva peste noapte. PSD va respecta Constituţia, regulile ţării şi regulamentul Parlamentului. Categoric nu vom vota pentru instalarea Guvernului Cîţu”, a declarat Marcel Ciolacu. 

La rândul său, fostul președinte executiv al PSD Eugen Orlando Teodorovici a precizat: „Nu vom vota un Guvern condus de un asemenea personaj. Partidul va lua o decizie în CEx-ul de joi. Eu, cel puţin, spun că nu este corect faţă de români să avem o strategie în care să votăm un personaj precum Cîţu, pentru a câştiga politică. România nu poate fi într-o astfel de situaţie. Nu este corect să votăm un astfel de personaj doar de teama anticipatelor. Dacă se fac anticipate, asta este, facem anticipate şi arătăm cine suntem”.

 

Marcel Ciolacu: „PSD va respecta Constituţia, regulile ţării şi regulamentul Parlamentului”

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri