Jurnalul.ro Cultură Film Trei kilometri până la capătul lumii va putea fi văzut de vineri în cinematografele din peste 30 de orașe din țară

Trei kilometri până la capătul lumii va putea fi văzut de vineri în cinematografele din peste 30 de orașe din țară

de Magdalena Popa Buluc    |   

Așteptarea a luat sfârșit: Trei kilometri până la capătul lumii regizat de Emanuel Pârvu, selectat anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes - unde a primit premiul Queer Palm și ales să fie propunerea României la Premiile Oscar 2025, va avea premiera în cinematografe pe 11 octombrie.

Filmul distribuit în România de Independența Film și FAMart va putea fi văzut în prima săptămână în peste 55 de cinematografe din 30 de orașe din țară, după cum urmează: București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvire Popesco, Cinema Union, Cineplexx Băneasa, Cineplex Titan, Happy Cinema Vitantis, Hollywood Multiplex), Arad (Cinema City), Bacău (Cinema City, Happy Cinema), Baia Mare (Cinema City), Bistrița (Cinema Dacia, Happy Cinema), Botoșani (Cinema Unirea, Happy Cinema), Brașov (Cinema City, Cinema One), Brăila (Cinema City), Buzău (Cinema City, Happy Cinema), Cluj Napoca (Cinema Arta, Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Victoria), Constanța (Cinema City Park, Cinema City Vivo, Centrul Cultural Jean Constantin), Deva (Cinema City), Drobeta Turnu Severin (Cinema City), Galați (Cinema City), Huși (Cinema Dacia), Iași (Cinema Ateneu, Cinema City), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Onești (Cinema Capitol), Piatra Neamț (Cinema City), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City AFI, Cinema City Shopping City), Râmnicu Vâlcea (Cinema City), Satu Mare (Cinema One), Sibiu (CineGold, Cinema Ion Besoiu), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Suceava (Cinema City), Târgu Jiu (Cinema City), Târgu Mureș (Cinema City), Timișoara (Cinema City Iulius, Cinema City Shopping City, Cinema Timiș, Cinema Victoria), Turnu Măgurele (Cinema Flacăra) și Zalău (Cinema Scala).

Premiera de gală a filmului va avea loc astăzi și va fi urmată de o petrecere organizată de Conceptual Lab, iar publicul se va putea întâlni, pentru început, cu echipa la proiecțiile de la Cinema Elvire Popesco (miercuri, 9 octombrie), Cinema Timiș (sâmbătă, 12 octombrie), iar duminică este programat un live Q&A cu regizorul pe paginile Cinema City România.

Pe plan internațional filmul își continuă traseul festivalier. După premiera mondială din Competiția Oficială de la Cannes unde a fost distins cu Queer Palm, Trei kilometri până la capătul lumii a fost proiectat în selecțiile de la: Ierusalim (Premiul pentru cel mai bun regizor), Karlovy Vary, Sarajevo (Trofeul Festivalului pentru cel mai bun film și Premiul Cineuropa), Hamburg și urmează să fie arătat la BFI London sau Chicago IFF. 

Premiera națională a avut loc la Cluj, în cadrul TIFF, iar la avanpremiera de la ANONIMUL filmul a fost văzut de peste 4000 de spectatori printre care și locuitorii din Sfântu Gheorghe – una dintre locațiile de filmare.

Câteva dintre aprecierile celor mai importante publicații, mai jos:

„O poveste puternică plină de dramatism. Foarte emoționant.” – IndieWire

„În acest studiu claustrofobic prejudecățile personale și instituționale încolțesc un membru al unei comunități, considerat un ciudat de aceasta. Dacă briza s-ar stinge doar pentru o secundă, s-ar putea să auzi ritmul interior al lui Adi numărând încordat spre șansa sa firavă la libertate.” – Variety

„O dramă impecabil filmată” – International Cinephyle Society

„Emanuel Pârvu continuă prin filmul său tradiția cinemaului românesc la Cannes. Regizorul joacă un joc viclean, disimulând și analizând mecanismele consevatorismului cu o precizie atât de exactă încât uneori ne putem întreba dacă filmul nu înclină în partea homofobiei. Nu este așa, Pârvu este pur și simplu un povestitor iscusit.” – Deadline

„O dramă dură, aspră despre o întreagă comunitate care vrea să-și îndepărteze privirea

de la problemele celorlalți și de la propria sa culpabilitate.” – The Guardian

„În această dramă cu ardere lentă natura crează un puzzle uluitor în împletirea sa cu tăcerea.” – The Fest Report

Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache (Pororoca, Sieranevada, Poziția Copilului), Laura Vasiliu (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu (Aniversarea, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor), Valeriu Andriuță (Miracol, După Dealuri), Adrian Titieni (Familiar, Bacalaureat, Domestic), Richard Bovnoczki (Balaur, Aurora), Alina Berzunțeanu (Metronom, Q.E.D., Moartea Domnului Lăzărescu), Vlad Brumaru (Marocco, Hackerville) și Radu Gabriel (5 minute, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor).

Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor care a primit 2 premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor și cel mai bun actor principal (Șerban Pavlu) și lungmetrajul Marocco, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.

Trei kilometri până la capătul lumii este regizat de Emanuel Pârvu după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă (Marocco, Marfa și Banii, Niki Ardelean - colonel în rezervă), montajul de Mircea Olteanu (R.M.N., Bacalaureat, Ilegitim), iar scenografia și costumele de Bogdan Ionescu (Metronom, Dincolo de calea ferată).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri