Trei presupuşi traficanţi de droguri au reuşit să fugă dintr-un tribunal din Thailanda, având asupra lor un cuţit şi o armă de foc cu care au rănit un poliţist, a anunţat poliţia locală, citată marţi de AFP.
Cei trei au fost daţi dispăruţi marţi, la peste 24 de ore după ce au scăpat dintr-o sală de aşteptare a tribunalului din Pattaya şi au fugit furând un automobil, a precizat poliţia.
„Dacă se opun, funcţionarii vor trebui să folosească măsuri radicale”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei thailandeze, Krissana Pattanacharoen.
Fugarii sunt un thailandez, un american şi soţia sa thailandeză. Cuplul riscă o condamnare la moarte pentru trafic de droguri, chiar dacă această pedeapsă este aplicată rareori în Thailanda.
Potrivit purtătorului de cuvânt, poliţia le-a cerut apropiaţilor acestora să se predea pentru a evita un deznodământ tragic.
Thailanda este unul dintre cei mai mari producători de droguri şi o placă turnantă în traficul de droguri mondial.
Majoritatea drogurilor din regiune sunt aşa-numitul Triunghi de Aur, o zonă formată din Myanmar, Laos şi Thailanda.
Arestările traficanţilor pe aeroporturile thailandeze ţin de multe ori prima pagină a ziarelor. Autorităţile thailandeze au anunţat marţi că o femeie din Kenya a fost arestată după ce s-a descoperit că înghiţise plicuri cu cocaină cântărind în total 1,2 kilograme.