Jurnalul.ro Cultură Muzica Trei zile pline de concerte și activități la Festivalul Strada Armenească în Grădina Botanică din București

Trei zile pline de concerte și activități la Festivalul Strada Armenească în Grădina Botanică din București

de Magdalena Popa Buluc    |   

Între 2 și 4 august, Uniunea Armenilor din România prezintă cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Strada Armenească ce transformă, vreme de trei zile, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București într-o oază multiculturală autentică. În primul sfârșit de săptămână al lunii august, cultura și tradițiile armenești sunt sărbătorite și reinterpretate, aduse în fața  publicului larg. Participanții la festival au ocazia de a se întâlni cu artiști armeni, români și basarabeni, consacrați și emergenți, la scena adăpostită de umbra copacilor. Intrarea la festival este liberă.

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Strada Armenească aduce trei zile pline de activități inedite, pentru publicul de toate vârstele – Concerte de muzică live ale trupelor Subcarpați, Ladaniva, Ovidiu Lipan Țăndărică feat. Stelu Enache și Balkano, Paulina, Karin Band, Prima Dragoste, etc., două DJ seturi, jam sessions, târg artizanal, ateliere pentru copii, tineri și adulți, iar participanții se vor bucura de asemenea de gastronomii internaționale, cafea la nisip, o bibliotecă în natură care va găzdui o serie de discuții și dezbateri.  

 

Pădurea de lângă zona principală a festivalului va găzdui o scenă mai mică, din materiale naturale, unde vor avea loc trei performance-uri sonore realizate în exclusivitate pentru această ediție: Vineri după-amiază, Centrul Cultural Subcarpați va întâlni, într-un challenge ce are potențialul de a da naștere unor arhitecturi muzicale unice, muzicienii armeni de la Karin Band. Sâmbătă, multi-instrumentistul și compozitor din Erevan, Hayk Karoyi, va crea un sound performance inspirat de arta cineastului Serghei Parajanov, utlilizând discuri vechi din colecția personală. În ultima zi de festival, două muziciene din Armenia, Susanna Najarian (voce) și Lilit Petrosyan (qanun) se vor întâlni pe aceeași scenă, pentru a interpreta piese adunate din Armenia rurală și cântece de leagăn, într-un moment plin de forță și tandrețe.    

 

Cei mici vor avea o zonă dedicată, unde se vor putea juca în natura urbană, vor avea parte basme armenești însuflețite de actori păpușari, jonglerii, baloane uriașe de săpun și multe surprize. Tinerii și adulții festivalieri au ocazia să își petreacă după-amiezele participând la ateliere cu totul inedite:

De peste douăzeci de ani, „Centrul Cultural Teryan” din Erevan se implică într-o gamă amplă de activități pentru păstrarea și diseminarea valorilor culturale, literare, educative, etnografice, științifice, de cercetare și spirituale; promovează conservarea și răspândirea valorilor spirituale și culturale, încurajează dezvoltarea culturii armene, organizează și desfășoară cursuri de croitorie, lucru manual, broderie, țesut de covoare, precum și o serie de alte meșteșuguri. Centrul Cultural Teryan va susține următoarele ateliere:

  • Atelier de Broderie tradițională din Marash și pictură textile –  În timpul acestui atelier, participanții vor fi face cunoștință cu principiile și secretele broderiei din Marash.
  • Atelier de Ceramică – în timpul acestui atelier, participanții vor picta pe ceramică, folosind ornamente din miniaturi armenești.
  • Carte de colorat: „Costumul Tradițional Armean” – în timpul acestui atelier, participanților le vor fi prezentate costumele tradiționale din diferite regiuni ale Armeniei. Fiecare regiune are o cromatică specifică.

Narine Poladian este armeancă din Liban, a studiat arhitectura interioară. În 2018 a decis să meargă în Armenia în calitate de voluntară la Birthright Armenia și s-a îndrăgostit de procesul de realizare a crucilor din piatră vulcanică (tuf), numite Hacikar. În fiecare zi, interacționează cu pietrele, infuzându-le energie, promovând conservarea culturii armene.

 

Ateliere de colaje pornind de la imagini din filmele lui Sergei Parajanov, inspirate de colajele acestuia, susținute de Bucharest Collage Collective, comunitatea artiștilor ce promovează arta colajului și oferă un spațiu de manifestare și promovare artiștilor bucureșteni.

 

Festivalul își deschide porțile vineri, 2 august de la ora 16:00, și sâmbătă și duminică, începând cu orele 12:00. Iată programul concertelor:

 

Vineri, 2 august

 

17:30 Centrul Cultural Subcarpați & Karin Band – challenge multicultural (scena din pădure)

19:30   Concert Hayk Karoyi ft. Susanna Najarian (Armenia)

21:00   Concert Subcarpați

22:30   Jam session: Subcarpați, Floare de Maidan, Hayk Karoyi & Karin Band

 

Sâmbătă, 3 august

 

16:00 Hayk Karoyi - Sound Performance inspirat de arta regizorului Sergei Parajanov (scena din pădure)

17:30   DJ Set Miko

18:30   Concert Prima dragoste (Republica Moldova)

20:00   Concert Karin Band ft. Susanna Najarian (Armenia)

21:30   Concert Ovidiu Lipan Țăndărică feat. Stelu Enache și Balkano (România)

 

Duminică, 4 august

 

16:00 Sounds of Ararat - Susanna Najarian & Lilit Petrosyan (scena din pădure)

 

17:00 DJ Set Ligia Keșișian

18:00 JINJ (Armenia)

19:30 Paulina (România)

21:00 Ladaniva (Armenia)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri