Ne plângem că nu avem timp şi că muncim mult, dar poate că totul ţine de felul în care ne organizăm viaţa de zi cu zi. Accesul nelimitat la reţelele de socializare ne distrage atenţia, seara pierdem timp preţios tot navigând pe Internet sau lăsăm pe ultima clipă chestiuni pe care le putem rezolva rapid. Uneori cele mai mărunte lucruri ne mănâncă timp preţios şi dacă facem mici modificări, atunci viaţa noastră se va schimba.
Facebook rămâne principala problemă când vine vorba de timp pierdut online. Există chiar şi o dependenţă de această reţea de socializare - sau de telefon - recunoscută de specialişti. Dăm mereu refresh să vedem ce mai postează prietenii, ce cântece mai ascultă, pe unde mai merg prin vacanţă sau cu cine se mai ceartă. Dăm like, comentăm, dăm play şi uite aşa trec minute importante în care am fi putut termina din treaba pe care o avem pe ziua respectivă. Nimeni nu spune că ar trebui interzis Facebook la locul de muncă, mai ales că avem aplicaţia pe telefon, dar ne putem organiza în aşa fel încât să verificăm ce mai fac prietenii virtuali într-o pauză, la un anumit interval de timp sau chiar la terminarea programului. Cei hotărâţi să câştige mai mult timp pot renunţa chiar şi la aplicaţiile de pe telefon. În loc să stai pe Facebook în metrou, mai bine citeşti o carte. E timp câştigat, nu pierdut.
La acest capitol intră şi multitasking-ul. Adică dacă te apuci, de exemplu, de un proiect, de un e-mail sau de un articol şi în acelaşi timp mai intri şi pe Facebook, atunci îţi vei pierde concentrarea şi îţi va lua mult mai mult timp să duci lucrurile la capăt. Un sfat preţios de la specialişti este ca, atunci când te apuci de o treabă, să nu mai faci nimic altceva pe lângă.
Cine se trezeşte de dimineaţă
Trezitul devreme ne sperie sau ne displace, însă ar putea fi o soluţie-miracol pentru oamenii foarte ocupaţi. Una dintre soluţiile propuse de specialişti este să te trezeşti la 5 sau 6 dimineaţa ca să câştigi 2-3 ore, în funcţie de când îţi începe programul la locul de muncă. În aceste ore matinale poţi face sport, te poţi ocupa în linişte de e-mailuri, de blog (dacă ai aşa ceva), poţi citi sau te poţi bucura mai mult de ritualurile pe care le ai în fiecare dimineaţă. La început va fi mai greu şi te vei simţi mai obosit în timpul zilei, dar dacă faci din trezitul devreme o obişnuiţă, atunci şi organismul tău se va adapta la noul stil de viaţă. Doar că va trebui să mergi la culcare mai devreme şi să te asiguri că dormi măcar 7 ore pe noapte, pentru că odihna este esenţială pentru un stil de viaţă alert.
CUM CÂŞTIGI TIMP
Intră mai puţin pe Facebook – dezinstalează anumite aplicaţii de pe telefon
Trezeşte-te mai devreme cu o oră sau două
Fă un program şi ţine-te de el
Planifică în fiecare vineri ce ai de făcut în sătpămâna următoare
Organizează-ţi şi timpul liber
Nu lăsa lucrurile pentru ultima clipă
Nu face mai multe lucruri în acelaşi timp
Lasă-ţi weekendul liber pentru relaxare
Organizează-ţi timpul liber
Alt truc care te va ajuta să câştigi momente prețioase este să-ţi organizezi şi timpul liber. Asta nu înseamnă să faci o obsesie pentru planificare şi să treci totul în agendă la secundă, dar dacă o să ştii din timp că în anumite zile mergi la sală la o oră anume, că sâmbăta te vezi cu prietenii la un film, că altă zi ai programare la doctor, lucrurile se vor aranja mai uşor în jurul lor. Timp liber înseamnă relaxare, dar şi rezolvarea unor probleme administrative. Încearcă să cuplezi pe cât posibil aceste probleme administrative. De exemplu, în drum spre sala de sport poţi lăsa nişte haine la curăţătorie.
Pentru cei care nu reuşesc să se organizeze singuri au apărut cursurile de Time Management. Aceste workshop-uri promit că vei identifica exact cauzele care te împiedică să-ţi organizezi eficient timpul şi că vei dobândi abilităţile necesare pentru o gestionare eficientă a timpului şi energiei.
Tehnica Pomodoro
Tehnica Pomodoro este folosită în lumea întreagă şi este recomandată şi de mari profesori universitari. Pe scurt, această tehnică presupune să lucrezi timp de 25 de minute fără să te deranjeze nimeni şi nimic. După această perioadă, poţi lua o pauză de 5 minute în care faci ce vrei. Apoi din nou munceşti fără întreruperi 25 minute şi la final iei o nouă pauză de 5 minute. După 4 cicluri de muncă timp de 25 minute, ai o pauză mai mare, de 20 sau 30 de minute. Denumirea acestei tehnici vine de la micul timer de bucătărie care are forma unei roşii. Important este să blochezi orice canal care îţi poate distrage atenţia: facebook, telefon, televizor, messenger etc. Tehnica este recomandată atât pentru studenţi cât şi pentru cei care muncesc de acasă sau la birou.
Dacă aplici aceste trucuri simple, atunci vei câștiga timp prețios în care te poți bucura alături de cei dragi.
CALEIDOSCOP
Înlocuieşte toate cardurile cu un breloc
Bee este un sistem de plată biometric cu ajutorul amprentei care te scapă de toate cardurile pe care le ţii în porfotfel. Gadget-ul stochează până la 20 de carduri de debit, credit, de loialitate sau de membru. Bee se poate conecta la telefon sau la smartwatch. Gadget-ul poate fi comandat pentru 49 de dolari fără taxe de transport.
Şosetele magice
O companie din Texas promite că şosetele pe care le va scoate pe piaţă nu vor mirosi nici după ce le vom purta. MP Magic Socks conţin argint, cupru şi zinc şi îţi vor menţine picioarele uscate şi fără miros. Un pachet de şase perechi de şosete costă la precomandă 39 de dolari.
Frigiderul portabil
Francezii urmează să scoată pe piaţă cel mai mic frigider portabil din lume. Gadget-ul a fost conceput pentru persoanele care trebuie să-şi ţină medicamentele de zi cu zi în frigider tot timpul. LifeinaBox se conectează la o aplicaţie prin care poţi controla mereu temperatura şi care îţi aminteşte ce medicamente ai de luat.