Deși cu numai o lună în urmă susținea cu convingere că îi aduce acasă pe militarii americani din Orientul Mijlociu, din „războaiele costisitoare” și „fără de sfârșit”, președintele Donald Trump informează acum Congresul că suplimentează numărul soldaților din regiune, pentru a contracara influența periculoasă a Iranului. Inconsecvența Casei Albe în privința retragerii devenite suplimentare pare să aibă legătură atât cu criticile virulente primite de Trump pe plan intern, cât și cu presiunile exercitate de Israel.
Administrația Trump a informat marți Congresul SUA că desfășoară în Orientul Mijlociu un număr adițional de 3.000 de militari, în vederea contracarării amenințării crescânde exercitate în zonă de către Iran. Anunțul a fost făcut într-un moment în care Teheranul și aliații săi regionali au lansat o serie de atacuri asupra intereselor americane și israeliene din Orientul Mijlociu. „Iranul continuă să fie o amenințare pentru securitatea din zonă, inclusiv prin atacarea instalațiilor petroliere și de gaze naturale din Arabia Saudită, pe data de 14 septembrie 2019. Pentru a le oferi asigurări partenerilor noștri, pentru a descuraja un viitor comportament provocator al Iranului și pentru a întări capacitățile defensive regionale, forțe armate adiționale ale SUA vor fi desfășurate în Orientul Milociu”, se arată în scrisoarea trimisă de Trump Congresului american. Potrivit Casei Albe, o parte din forțele americane a sosit deja în Arabia Saudită, iar restul va ajunge în următoarele săptămâni. În același timp, SUA au trimis în Arabia Saudită radare și sisteme de rachetă. Luna trecută, șeful administrației de la Washington afirma că SUA nu mai au niciun interes să-i apere pe combatanții kurzi, care au murit cu miile din postura de aliați ai americanilor în lupta contra extremiștilor din Stat Islamic. După o convorbire telefonică avută cu președintele turc, Trump a decis să-i retragă pe militarii săi din nordul Siriei, lăsând astfel cale liberă ofensivei militare a Turciei, care încearcă să-i alunge pe kurzii din regiune. „Este timpul să venim acasă!”, scria Trump pe Twitter, la vremea respectivă. „Militarii SUA nu se mai află în zone de război sau în care există acorduri de încetare a focului. Am securizat Petrolul! Aducem soldații acasă!”, spunea Trump. El mai susținea că menținerea trupelor este prea costisitoare și a venit momentul ca și alte state să se implice în soluționarea conflictelor din Orientul Mijlociu, aflate foarte departe de frontierele SUA. Imediat, decizia lui Trump a fost criticată virulent de către Congres și chiar de către o serie de lideri ai propriului partid. La rândul lor, israelienii au exercitat numeroase presiuni pentru menținerea trupelor americane.
Iranienii, cei mai tari
Îngrijorarea SUA față de influența Teheranului pare susținută de un raport al Pentagonului, care arată că, în pofida a zeci de ani de sancțiuni, Iranul a reușit să-și dezvolte un impresionant arsenal de rachete, mai mare decât al oricărui stat din Orientul Mijlociu, inclusiv decât cel al Israelului.
„Iranul este cea mai mare forță din Orientul Mijlociu în domeniul rachetelor”.
Raport Pentagon