Jurnalul.ro Editoriale Trump a identificat problema economică: Partidul Comunist Chinez. Biden tace!

Trump a identificat problema economică: Partidul Comunist Chinez. Biden tace!

de Ionuț Bălan    |   

Biden este un președinte care tace. Poate că tace, pentru că face. Tace și face, spre deosebire de alt președinte, care numai gura-i de el. Dar întrebarea este dacă face, face în interesul Statelor Unite?

Iată o întrebare la care un prieten mi-a zis că nu ar trebui să aștept un răspuns. Cei care ar putea să-mi răspundă nu o vor face, iar cei care mi-ar răspunde nu știu nici ei.

Important este însă că America a avut un președinte flecar, care a redus teatrele de operațiuni militare ca să-și permită scăderea taxării, iar după ajustarea structurală a economiei, șomajul a revenit sub nivelul din zona euro și dolarul s-a oprit din depreciere. Oare de asta tace Biden? Pentru că, de fapt, nu prea are ce face? Adică, a ajuns președinte și nu are ce să înarmeze? Dacă se apucă să crească vreun impozit, din cele scăzute de conservatorii de dreapta, nici nu mai e cazul să se mai gândească la un al doilea mandat! Poate că va lua în cele din urmă decizia să cucerească Planeta Roșie, dar mă îndoiesc că ar scăpa nepenalizat de electorat.

La fel de importantă e și „afacerea” chinezească. Și în această zonă Joe Biden rămâne tăcut, spre deosebire de team-ul gălăgios Trump - Pompeo. Echipa anterioară își dăduse seama și arăta să vadă toată lumea că problema nu este China ca țară, ci Partidul Comunist Chinez. Acolo e nodul gordian, pe care Pompeo și Trump se apucaseră să-l taie, dar la care Biden se uită și tace.

La plecarea din postul de președinte, Donald Trump ajunsese la pragul de jos al popularității și ca urmare a războiului cu mass-media, dar nu numai. Brusc se observă însă rezultatele măsurilor luate de „clovnul” vorbăreț, la fel cum s-a întâmplat cu acelea din vremea actorașului ratat Ronald Reagan. Din păcate, rămâne nesoluționată chestiunea cu China. Pe care Biden nu are capacitatea să o gestioneze… și tace. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri