Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump anunţă, în prezenţa preşedintelui sud-coreean, că 'răbdarea strategică faţă de Coreea de Nord s-a terminat'

Trump anunţă, în prezenţa preşedintelui sud-coreean, că 'răbdarea strategică faţă de Coreea de Nord s-a terminat'

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că perioada 'răbdării strategice' faţă de regimul nord-coreean s-a încheiat, el denunţând un regim care 'nu are respect pentru viaţa umană', transmite AFP. 

'Răbdarea strategică faţă de regimul nord-coreean s-a încheiat. Sincer, răbdarea s-a terminat', a declarat Trump din grădina Casei Albe, în prezenţa noului preşedinte sud-coreean Moon Jae-In, cu care s-a întâlnit pentru a doua zi consecutiv, după dineul de joi de la reşedinţa prezidenţială americană. 

Anterior, cu ocazia primirii lui Moon în Biroul Oval, Trump declarase că 'vom discuta numeroasele opţiuni de care dispunem' cu privire la Coreea de Nord, fără a face alte precizări. 

Preşedintele american a insistat de asemenea pe necesitatea unui nou acord comercial cu Seulul, după cel încheiat în urmă cu cinci ani de predecesorul său Barack Obama şi care aproape a dublat deficitul SUA în relaţia cu Coreea de Sud. 

'Renegociem chiar acum când vorbim despre un acord comercial cu Coreea de Sud şi sperăm că va fi un acord echitabil, un acord corect pentru ambele părţi', le-a declarat el reporterilor. 

La rândul său, preşedintele sud-coreean a arătat că doreşte să stabilească o relaţie de prietenie cu Donald Trump şi să găsească un teren comun în privinţa Coreii de Nord. Moon a precizat că a avut cu Trump 'discuţii foarte oneste în chestiuni care au inclus problema nucleară nord-coreeană şi alte subiecte de interes reciproc'. 

Moon Jae-In a anunţat de asemenea de la Casa Albă că Donald Trump va face o vizită la Seul 'în cursul anului', insistând că aceasta 'va demonstra nu doar prietenia între ţările noastre, ci şi legăturile strânse pe care popoarele noastre le-au construit de-a lungul timpului'. 

Moon nu a menţionat chestiunea comercială. Miercuri el a declarat că, sub administraţia sa, practicile comerciale incorecte vor fi eliminate, iar factorii care limitează concurenţa vor fi reexaminaţi. 

Potrivit Reuters, deficitul comercial al SUA în relaţia cu Coreea de Sud a crescut cu mai mult de 100% de la intrarea în vigoare a acordului bilateral de liber schimb KORUS în 2012, ajungând de la 13,2 miliarde de dolari în 2011 la 27,7 miliarde anul trecut. Deşi se preconiza ca acordul să stimuleze o creştere anuală cu 10 miliarde de dolari a exporturilor americane, acestea au fost în 2016 cu 3 miliarde mai scăzute decât în 2011.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri