În era Trump, centrul de greutate al dreptei americane nu s-a aflat niciodată cu adevărat în Partidul Republican. A fost, mai degrabă, în mâinile celor care vorbesc zilnic cu electoratul conservator - prezentatori TV și radio, realizatori de livestream-uri, podcasteri, influenceri. Ei formează ecosistemul care modelează convingeri, stabilește inamici și decide cine urcă și cine dispare din peisajul politic și social.
Din acest motiv, poate cea mai importantă poveste politică a momentului nu se derulează nici în Clădirea Capitoliului, nici la Casa Albă, ci în mass-media de dreapta, acolo unde vocile care până nu de mult gravitau în jurul lui Donald Trump cu obediență totală încep să se desprindă și să acționeze tot mai puțin ca niște instrumente loiale și tot mai mult ca pretendente la succesiunea MAGA („Make America Great Again”).
În ultima perioadă, se observă o tendință accentuată a „starurilor” mediatice din zona MAGA de a-l contesta public pe Trump. Celebrul comentator conservator Tucker Carlson îl găzduiește pe extremistul Nick Fuentes, vedete ale rețelei „Fox” pun sub semnul întrebării ideile economice aruncate de Trump în spațiul public, cunoscutul prezentator al teoriilor conspiraționiste Mike Cernovich vorbește despre „corupție endemică”, podcasterul Tim Dillon proclamă „sfârșitul administrației Trump”, iar Steve Bannon, fostul ideolog al actualului șef al Casei Albe, își face auzite frustrările.
Toate acestea nu sunt simple iritări izolate. Sunt primele mișcări ale unui fenomen mai amplu, ce dezvăluie o luptă pentru succesiune care nu se poartă între politicieni, ci între creatori de conținut.
Iar întrebarea care se pune nu mai este dacă fisurile sunt reale, ci de ce apar acum.
De ce acum
Primul mandat al lui Trump a lăsat impresia unei campanii electorale continue. Fiecare eșec putea fi pus pe seama unor sabotori, iar fiecare confruntare părea una existențială.
Al doilea mandat însă a adus o altă realitate: guvernarea a luat locul campaniei electorale, iar rezultatele încep să conteze. Deodată, Trump nu mai poate dansa pe „YMCA” pentru a evita contradicțiile. Nici nu mai este outsiderul care zguduie „establishmentul” din Washington; el și administrația sa au devenit chiar „statul paralel”, față de care baza lui de susținători a fost întotdeauna suspicioasă și extrem de critică.
Un exemplu în acest sens este schimbarea bruscă de poziție în privința vizelor H-1B. Trump a sugerat, într-o doară, că ar putea extinde programul, declanșând o adevărată furtună în rândul adepților restricțiilor de imigrație.
Echipa lui s-a grăbit să retracteze printr-o avalanșă de clarificări, care nu au mulțumit pe nimeni. Ecosistemul media de dreapta - altădată unit în interpretarea intențiilor lui Trump - s-a fragmentat în narațiuni concurente. Nu pentru că politica era complicată, ci pentru că Trump a pierdut capacitatea aproape instinctivă de a controla povestea de ansamblu.
Un alt caz este cel al Israelului. Trump a oscilat haotic între laude la adresa premierului Benjamin Netanyahu, critici la adresa conducerii israeliene, elogii aduse propriilor realizări și promisiuni că ar putea încheia conflictul „în 24 de ore”.
Niciun mesaj nu a reușit să prindă însă cu adevărat, deoarece însăși baza MAGA este divizată: de o parte, susținătorii intervenționiști ai Israelului, de cealaltă, naționaliștii izolaționiști.
Fragmentarea se vede chiar în limbajul lui Trump - devenit între timp schimbător, precaut și contradictoriu - deoarece mișcarea creată de președintele american nu mai transmite un scenariu comun.
Fragmentare „live”
În acest moment, în care MAGA pare să înregistreze o derivă tectonică, în mass-media de dreapta au apărut trei grupuri distincte.
Primii sunt pretendenții direcți la „moștenirea” MAGA, în frunte cu Tucker Carlson. Acesta din urmă nu doar că îl critică pe Trump, ci își construiește un proiect rival. Viziunea sa cuprinde elemente inexistente în cea a lui Trump, fiind anticorporatistă, antiintervenționistă, tradiționalistă cultural și profund sceptică față de puterea americană.
Carlson nu are nevoie de o campanie electorală ca să modeleze dreapta. El are deja o audiență suficient de mare pentru a concura cu Trump ca nivel de loialitate în rândul spectrului conservator. În alte vremuri, un asemenea personaj ar fi candidat la președinție. Astăzi, el conduce un studio.
Al doilea grup este cel al conservatorilor instituționali, conținând nume precum Laura Ingraham și alte figuri din interiorul „Fox News”. Ei nu încearcă să-l detroneze pe Trump, ci să se protejeze de el, urmărind atent ce simte și ce își dorește uriașul lor public.
Criticile lor sunt calculate, mai puțin ideologice și atent calibrate pentru a trece printr-o fisură infimă între retorica bombastică a lui Trump și furia populistă a bazei sale de susținători.
Miza lor este să mențină „Fox”, și nu pe Trump, ca nod central al atenției conservatoare. Pe fondul mișcărilor atât de neprevăzute ale actualei politici americane, supraviețuirea însăși pare o strategie.
Al treilea grup este format din cei ce vor să obțină efecte extreme. Între aceștia se numără Cernovich, Dillon, precum și o serie de creatori de conținut al căror impact este dictat mai mult de algoritmi decât de ideologie.
Când Trump șovăie, ei amplifică ezitarea. Când izbucnește un nou ciclu de indignare, ei îl escaladează. Nu sunt candidați la succesiunea MAGA în sine, dar sunt combustibilul acestei dinamici, grăbind apariția fisurilor care altădată ar fi avut nevoie de ani pentru a ieși la suprafață.
Fără clasă de guvernare
În acest context, mișcarea MAGA nu pare să aibă o clasă de guvernare. Nu a construit niciodată vreuna.
Mișcarea nu a cultivat lideri capabili să elaboreze politici publice, guvernatori sau strategi legislativi. MAGA a format doar vedete capabile să exploateze furia outsiderilor.
Singurii oameni în care baza de susținători are încredere sunt cei care îi vorbesc direct, prin intermediului unui ecran.
Mecanismul care, în mod tradițional, produce succesori - senatori, guvernatori, membri ai administrației centrale - a fost ars din temelii de personalitatea atotprezentă a lui Trump. În locul acestui mecanism s-a ridicat o clasă media puternică, dar fără responsabilități.
De aceea, lupta pentru succesiune nu pare să aibă loc între politicieni. Confruntarea se desfășoară în media colorată MAGA, deoarece este singurul spațiu care a produs figuri capabile să mobilizeze baza electorală trumpistă.
Ce vine după Trump, așadar, nu este un succesor unic, ci o problemă structurală, în care fragmentarea pare că va ocupa rolul principal.
În acest peisaj, Carlson are cea mai clară și poate cea mai controversată viziune, chiar dacă una limitată. Ingraham și „Fox” au anvergură, dar nu și identitate, iar cei ce doresc să obțină efecte extreme au energie, însă nu dispun de un sistem de coordonare.
Iar Trump, în pofida magnetismului său gravitațional, încă prezent, nu poate uni facțiuni care nu mai împărtășesc un proiect comun.
În acest fel, dreapta nu se coagulează în jurul unui nou lider care să-i succeadă actualului președinte, ci se fragmentează în feude concurente, fiecare având propria definiție a ceea ce ar fi trebuit să aducă trumpismul.
Trump pierde din putere
Rolul lui Trump în această ecuație nu este unul strategic, cu unul reactiv. Puterea lui a depins mereu de abilitatea sa de a capta atenția și de a stabili agenda discuției din spațiul public.
Atenția este fragmentată însă acum între zeci de fluxuri rivale, dintre care niciunul nu mai răspunde la comanda lui, așa cum se întâmpla acum un an.
Total necaracteristică temperamentului său, reținerea lui Trump în fața provocărilor lui Carlson nu pare astfel un semn de inteligență tactică, ci de pierdere a influenței.
El nu-i mai poate pedepsi pe cei care se desprind, fără să-și micșoreze propria coaliție. Nici nu-i poate aproba, fără să pară slab. Așa că nu face nimic, iar acest nimic creează spațiu. Un spațiu pe care potențialii săi succesori îl ocupă deja.
În afara sferei media, același lucru explică și reacția - absolut de neconceput cu câtva timp în urmă - a congresmanului republican Marjorie Taylor Greene, fostă aliată înfocată a președintelui american și una dintre figurile marcante ale MAGA.
Ruptura ei de Trump face ca amenințările lui de a „debarca” disidenții în alegerile primare să pară mult mai puțin intimidante decât altădată.
Republicanii riscă să devină un brand media
Dacă o nouă generație de lideri conservatori se va ridica nu din legislaturi și guvernări statale, ci din studiouri de radio, televiziune sau emisiuni transmise prin intermediul internetului, atunci mizele se vor muta definitiv de la politică, la spectacol.
Partidul Republican riscă să se transforme într-un brand de conținut, nu într-o instituție politică. În 2028, acest lucru ar putea însemna o luptă pentru nominalizare fără o figură de coagulare, fără o agendă coerentă, fără forțe moderatoare - doar emisiuni rivale care concurează pentru cote de audiență.
Ar putea însemna, în egală măsură, și un electorat antrenat mai degrabă pentru un conflict permanent decât pentru construirea unei coaliții de guvernare.
Iar pentru țară, pericolul pare limpede: mișcările conduse de personalități media sunt construite pentru escaladare, nu pentru soluționare. Forța lor constă în alimentarea nemulțumirii, nu în livrarea unor rezultate palpabile.
Legitimitatea lor provine nu din instituții, ci din audiență. Dacă acesta este vidul care va fi umplut după Trump, dreapta s-ar putea transforma în ceva ce Partidul Republican nu poate controla, iar țara nu poate absorbi.
Începerea succesiunii MAGA nu este un scenariu viitor. Este un proces în desfășurare, vizibil în timp real, pe platforme care se updatează în fiecare minut.
Trump rămâne, deocamdată, cea mai importantă figură din cadru. Dintr-un cadru care se fisurează însă pe zi ce trece.