Donald Trump a anunțat că nu va participa la Dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă din data de 29 aprilie, fiind primul președinte american din ultimii 36 de ani care nu asistă la acest eveniment.
„Nu voi participa la Dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă, anul acesta. Vă rog transmiteți tuturor urările mele de bine și să aveți o seară plăcută!", a scris, sâmbătă, președintele Trump, pe contul său de Twitter.
El a făcut acest anunț la o zi după ce Casa Albă a interzis prezența reprezentanților mai multor instituții media la o conferință de presă. Mai mult, Trump a acuzat din nou anumite grupuri de presă că răspândesc „știri false” și sunt „dușmanul poporului”.
Dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă a fost prima oară organizat în anul 1921, iar Calvin Coolidge a fost primul președinte american care a participat la eveniment, în 1924.
De atunci, participarea președinților americani la acest eveniment a devenit o tradiție, deși au fost și excepții. În 1972, președintele Richard Nixon a refuzat să participe la dineul din acel an, iar în anul 1978, Jimmy Carter și-a motivat absența de la eveniment, spunând că este epuizat.
Nici Ronald Reagan nu a participat la ediția din 1981 a evenimentului, fiind rănit, după ce tocmai scăpase dintr-o tentativă de asasinat. Vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a interzis prezența la briefingul zilnic de presă a reporterilor de la The New York Times, BuzzFeed News, CNN, The Los Angeles Times, Politico.com, BBC şi The Huffington Post.
Jurnaliștii de la agenția The Associated Press și de la revista Time au refuzat, în semn de protest, să participe la conferința de presă. Măsura a fost luată la numai câteva ore după un nou atac al președintelui american împotriva presei, ce difuzează știri pe care el le consideră „false”.
Spicer i-a primit doar pe reprezentanții unor publicații conservatoare, cum ar fi Breitbart și The Washington Times, precum și ai rețelelor ABC, CBS, Fox News și Bloomber.
„Presa de știri false nu spune cu bună știință adevărul”, a scris Donald Trump pe Twitter.