Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump se sucește din nou. El suspendă planul de sprijin pentru navele blocate în Strâmtoarea Ormuz

Trump se sucește din nou. El suspendă planul de sprijin pentru navele blocate în Strâmtoarea Ormuz

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Donald Trump a declarat că va suspenda operațiunea de sprijin pentru navele blocate în Strâmtoarea Ormuz, pentru a vedea dacă SUA pot ajunge la un acord cu Iranul care să ducă la încheierea războiului.

„Proiectul Libertate (circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz) va fi suspendat pentru o scurtă perioadă, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a scris Trump marți, într-o postare pe rețelele sociale, relatează Bloomberg.

„Proiectul Libertate” fusese lansat luni de administrația de la Washington pentru a permite navelor să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.

Președintele a invocat „progrese importante” către „un acord complet și final cu reprezentanții Iranului”. El a spus că decizia a fost luată la cererea Pakistanului, care ajută la medierea discuțiilor dintre Washington și Teheran, precum și a altor țări.

Totuși, Trump a adăugat că blocada americană asupra navelor care tranzitează către și dinspre porturile iraniene va „rămâne pe deplin în vigoare”.

Nu este clar la ce progrese s-a referit Trump, iar acesta nu a oferit detalii despre negocieri. Declarațiile sale reprezintă o schimbare de ton față de ultimele zile, când criticase ritmul discuțiilor și sugerase că nu este mulțumit de propunerile Iranului.

Administrația americană pare să caute modalități de reducere a tensiunilor, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a dus la creșterea prețurilor la combustibili și a amplificat presiunile economice, într-un context în care republicanii se tem că ar putea pierde controlul asupra ambelor camere ale Congresului la alegerile din noiembrie.

Înaintea anunțului făcut de Trump, secretarul de stat Marco Rubio a declarat la Casa Albă că operațiunile ofensive împotriva Iranului s-au încheiat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri