Jurnalul.ro Ştiri Observator Tudorel Toader şi-a reluat funcţia de rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Tudorel Toader şi-a reluat funcţia de rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este, începând din cursul zilei de joi, rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, el reluându-şi funcţia din care s-a autosuspendat în perioada în care a fost ministru.

Informaţia a fost confirmată, pentru Agerpres, de prorectorul Mihaela Onofrei, care a a fost ordonatorul de credite al instituţiei de învăţâmânt superior ieşean în perioada în care Tudorel Toader se afla la conducerea Ministerului Justiţiei.

"Având în vedere că în Monitorul Oficial numărul 324 din 24 aprilie 2019 a fost publicat decretul de eliberare a domnului ministru din funcţie, a fost un decret prin care se ia act de demisia domnului profesor Tudorel Toader din calitatea de ministru şi de membru al guvernului, domnia sa se poate întoarce la universitate în poziţia de rector începând de azi", a declarat, pentru AGERPRES, prof univ dr Mihaela Onofrei.

Tudorel Toader a preluat în 2016 funcţia de rector al universităţii ieşene, din care s-a autosuspendat în februarie 2017, la momentul preluării portofoliului de la Ministerul Justiţiei. El a deţinut două mandate succesive de judecător la Curtea Constituţională a României în perioada 2006-2016. În perioada 2004-2016 el a fost şi decanul Facultăţii de Drept a Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza'. AGERPRES

Subiecte în articol: tudorel toader
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri