Apărarea antiaeriană a fost alertată și au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită care au decolat din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Un nou mesaj Ro-Alert, al treilea de vineri, a fost emis pentru partea de nord a județul Tulcea. Acesta avertizează asupra posibilității căderii unor obiecte, după ce au fost detectate ținte în apropierea graniței cu Ucraina.
„În urmă cu câteva minute, pentru zona de nord a județului Tulcea a fost transmis un nou mesaj RO-Alert, prin care populația este informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte provenite din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte aflate în proximitatea frontierei României cu Ucraina”, a transmis ISU Tulcea.
Acesta este al treilea mesaj RO-Alert transmis vineri pentru zona de nord a județului Tulcea.
Mesajul a fost emis prin intermediul sistemului național de avertizare a populației, în baza informațiilor furnizate de structurile competente responsabile cu supravegherea și securitatea spațiului aerian.
„Recomandăm cetățenilor să urmărească cu atenție conținutul mesajelor RO-Alert primite și să respecte indicațiile transmise de autorități. În cazul în care observă situații care le pot pune în pericol siguranța, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112”, adaugă ISU Tulcea.
Alte două mesaje au fost emise în cursul dimineții. Atunci, din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită.
MApN a anunțat că în urma verificărilor făcute la sol nu au fost găsite resturi de drone.
(sursa: Mediafax)