Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat, marţi, că pesediştii "sunt în stare să destabilizeze nu doar Parlamentul şi Guvernul, ci şi întreaga ţară" pentru propria libertate şi pentru propriile funcţii.
"PNL a reuşit să întoarcă din drum negocierile privind iniţiativele legislative ale UDMR. Parlamentarii PNL s-au mobilizat exemplar în comisiile de specialitate, iar Dragnea a anulat şedinţa comisiei de astăzi. Furtuna a trecut, însă potopul se poate declanşa în orice moment. Până la votul moţiunii de cenzură vom fi pe baricade şi vom arăta adevărata faţă a celor din PSD. Pentru propria libertate şi pentru propriile funcţii, pesediştii sunt în stare să destabilizeze nu doar Parlamentul şi Guvernul, ci şi întreaga ţară!", a declarat Turcan, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Ea a precizat că Liviu Dragnea pare "dispus să negocieze şi principii care nu pot fi negociate".
"Pentru capriciile sale, Liviu Dragnea este dispus să negocieze tot. Chiar şi principii care nu pot fi negociate şi prevederi constituţionale care nu pot fi încălcate. Dumnezeu ştie ce a mai negociat Dragnea, dar vom afla curând", a mai spus Turcan.