Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia, încolțită și demolată de SUA la NATO

Turcia, încolțită și demolată de SUA la NATO

de Şerban Mihăilă    |   

Ținută în ultimii ani în brațe de Donald Trump, un mare admirator al președintelui Recep Tayyip Erdogan, Turcia a fost pur și simplu „desființată” de șeful diplomației americane, Mike Pompeo, aflat la ultima sa apariție în calitate oficială la o reuniune NATO. Mai mulți oficiali de la Bruxelles sunt de părere că Ankara ar trebui să se pregătească pentru un val de sancțiuni americane și europene, din cauza politicii sale agresive din ultima vreme.

În mod cu totul surprinzător, secretarul de Stat, Mike Pompeo, a criticat într-o manieră extrem de dură Turcia, în timpul unei reuniuni virtuale a miniștrilor de Externe ai NATO, organizată la mijlocul săptămânii, acuzând Ankara că alimentează tensiunile între aliați în Marea Mediterană și oferă un cadou nesperat Kremlinului, prin achiziționarea unui sistem rusesc de apărare antiaeriană. Într-o intervenție tăioasă, departe de standardele uzuale ale diplomației NATO, Pompeo a cerut Turciei „să revină la un comportament de aliat”, denunțând „cadoul” făcut Rusiei de către Ankara, prin cumpărarea bateriilor de apărare antirachetă mobile „S-400”, care „nu sunt interoperabile cu sistemele Alianței Nord-Atlantice”, au mărturisit participanți la reuniune, citați de AFP și „Politico”. El a criticat „luarea drept ostatice”, de către Turcia, a eforturilor comune de construire a unei unanimități pentru reforme vitale ale NATO, precum și o atitudine care „slăbește coeziunea Alianței”. Tirada neașteptată a emisarului SUA a dezlegat și alte reacții vehemente contra Turciei, încolțită și atacată direct pentru prima oară la o reuniune NATO. 

Șeful diplomației de la Paris, Jean-Yves Le Drian, a denunțat comportamentul Ankarei, precizând că o coeziune în cadrul blocului militar transatlantic devine imposibilă, cât timp Turcia imită intervenționismul agresiv al Rusiei. Ministrul grec de Externe, Nikos Dendias, a criticat „încălcările legislației internaționale” ale turcilor în Marea Mediterană, iar omologul său din Luxemburg, Jean Asselborn, a regretat faptul că Ankara „a fost direct implicată în conflictul din Nagorno-Karabah, facilitând implicarea mercenarilor din Siria”. La sfârșitul reuniunii, „Turcia era, în sfârșit, percepută ca o problemă pentru Alianță, care va trebui rezolvată, lucru negat până acum”, remarca un oficial al NATO, citat de AFP. Mai mult, susțin alte surse, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, în mod vizibil „nu se afla în largul lui”, deși l-a acuzat, la rândul său, pe Pompeo că le-a telefonat aliaților europeni să ia poziție contra Turciei în conflictul cu Grecia din Marea Mediterană și a înrăutățit situația din Nagorno-Karabah, sprijinind Armenia. Cavusoglu a mai acuzat SUA că au sprijinit „teroriștii kurzi” în Siria și au refuzat să vândă Turciei sisteme antirachetă „Patriot”. 

Sancțiunile bat la ușă

În ultimele luni, atât UE, cât și SUA au insistat că a venit momentul pentru sancționarea Turciei, după o serie de acțiuni agresive derulate de Ankara, care nu s-a sinchisit de avertismentele aliaților ei din NATO. Între acestea, figurează provocări multiple la adresa Greciei, stat membru al NATO și UE, pe tema divergențelor privind limitele platoului continental din Marea Mediterană,
îndemnurile repetate ale lui Erdogan, autoerijat în apărătorul lumii musulmane, la boicotarea produselor franceze în statele islamice, precum și intervențiile brutale ale Ankarei în conflictele din Siria, Libia și Nagorno- Karabah. SUA au aprobat deja măsuri contra Ankarei, după achiziționarea sistemului de apărare rusesc, dar acestea au fost blocate de Trump, un mare apărător al lui Erdogan. Prin schimbarea administrației americane, sancțiunile vor intra însă în vigoare automat și, foarte probabil, prin mimetism, UE va taxa, la rândul ei, atitudinea Turciei în Mediterana și încălcările embargoului ONU asupra livrărilor de armament în Libia.

 

Turcia a fost percepută, în sfârșit, ca o problemă pentru Alianță, care va trebui rezolvată.
Participant la reuniunea NATO

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri