Jurnalul.ro Ştiri Externe Recep Erdogan i-a transmis lui Vladimir Putin că susţine stabilizarea situaţiei din Rusia

Recep Erdogan i-a transmis lui Vladimir Putin că susţine stabilizarea situaţiei din Rusia

de Redacția Jurnalul    |   

Turcia este pregătită să contribuie la rezolvarea crizei din Rusia pe cale paşnică, i-a transmis sâmbătă preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, omologului său rus, Vladimir Putin.

"Preşedintele Erdogan a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele Vladimir Putin despre cele mai noi evoluţii din Rusia. Preşedintele Erdogan a evidenţiat importanţa acţiunilor în virtutea simţului comun. În cursul convorbirii, a fost evidenţiată importanţa ca nimeni să nu asume acţiuni unilaterale în contextul situaţiei din Rusia. În acest sens, preşedintele Erdogan a subliniat că Turcia este pregătită să îşi aducă propria contribuţie pentru ca incidentele să fie rezolvate în mod calm şi paşnic", anunţă Preşedinţia de la Ankara, conform unui comunicat vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Preşedinţia Rusiei a confirmat că Vladimir Putin a vorbit cu Recep Erdogan. "Preşedintele Rusiei a primit sprijinul deplin al omologului său turc. Preşedintele Putin i-a oferit informaţii despre situaţia din ţară, în legătură cu tentativa de rebeliune armată. Preşedintele turc a exprimat sprijinul deplin pentru măsurile luate de Putin", a comunicat Kremlinul, conform cotidianului Le Monde.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: recep erdogan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri