Atunci când Suedia și Finlanda și-au declarat intenția de a adera la NATO, în luna mai a anului trecut, dorința lor a fost văzută de mulți drept o lovitură în plin recepționată de Rusia și o dovadă a unei schimbări de viziune în Europa.
Din punct de vedere istoric, ambele țări fuseseră până atunci fidele conceptului de nealiniere la NATO, pentru a evita să provoace Moscova. Invazia Ucrainei a schimbat însă această situație.
Atât Finlanda, cât și Suedia - împreună cu majoritatea aliaților NATO - ar dori acum ca ambele țări să se alăture oficial blocului militar transatlantic, la summitul Alianței Nord-Atlantice din 11 iulie. Un obstacol serios se află însă în calea realizării acestui deziderat: Turcia nu și-a dat încă binecuvântarea oficială pentru o astfel de extindere.
Turcia nu este singura națiune care blochează această mișcare. Ungaria nu a reușit, la rândul ei, să ratifice aderarea nordicilor, ceea ce tulbură și mai mult apele în interiorul NATO. Cu toate acestea, în momentul de față, obținerea sprijinului Ankarei este considerată prioritară.
În ultima vreme, tot mai mulți oficiali occidentali au devenit însă pesimiști în privința unei eventuale schimbări de poziție a turcilor.
Alegerile generale și banii rușilor
Oficial, președintele Erdogan se opune aderării Suediei și Finlandei, invocând motive de securitate. Turcia susține că ambele țări, dar mai ales Suedia, adăpostesc militanți ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație desemnată teroristă de către Turcia, Suedia, Statele Unite și Europa.
Erdogan vrea ca aceste persoane să fie extrădate. De cealaltă parte, Suedia a precizat ferm că acest lucru nu se va întâmpla.
Părerile diplomaților din NATO sunt împărțite, în dezbaterea asupra unei eventuale cedări a Turciei în această privință, înainte de summitul din iulie. Singurul numitor comun al analizelor pe această temă îl constituie alegerile din Turcia din acest an, percepute drept cea mai mare amenințare politică cu care Erdogan s-a confruntat în ultimii ani.
„Imaginea pe care Erdogan și-a creat-o, cea de om puternic, care obține rezultate pentru poporul turc, a fost spulberată!”, susține Gonul Tol, analist pe probleme de Turcia în cadrul Institutului pentru Orientul Mijlociu, un think tank din Washington.
„Există o mulțime de sentimente antioccidentale și antikurde în Turcia, în acest moment. Astfel, acesta a devenit un subiect bun pentru el de a bate toba, iar o răzgândire bruscă l-ar face să pară mai slab”, spune analistul, citat de CNN.
Tol crede că există și alte motive pentru care Erdogan nu vrea să îl supere pe președintele rus, Vladimir Putin.
„Rusia a fost un colac de salvare din punct de vedere economic pentru Turcia, după ce alte națiuni i-au impus sancțiuni pentru acțiunile sale din Siria, cooperarea militară cu Rusia, precum și pentru alte activități ostile”, afirmă Tol.
„Fără banii rușilor, Erdogan nu ar fi putut să mărească salariile sau să ofere sprijin financiar studenților. El promite acum reconstrucția în masă, după cutremur. Așadar, Rusia este încă un partener atractiv pentru Erdogan!”, adaugă analistul.
La fel ca mulți oficiali occidentali, Tol crede că afirmațiile Ankarei, care acuză Suedia și Finlanda că adăpostesc teroriști, reprezintă o acoperire perfectă ca Erdogan să nu se implice, într-un moment politic nepotrivit pentru el, în chestiunea extinderii NATO.
Scenarii de lucru
În acest context, foarte probabil, discuțiile tripartite care ar trebui să aibă loc în această săptămână se vor încheia fără un rezultat concludent. Oficialii de la New York și de la Bruxelles se întreabă însă cât de mult capital politic intern ar avea Erdogan de investit în această chestiune după alegeri, în cazul în care le-ar câștiga.
Din tabăra celor optimiști fac parte Suedia, Finlanda și unele dintre statele învecinate cu Rusia sau care au trăit sub influența sovietică. Aceste țări cred că Turcia, care beneficiază enorm de pe urma apartenenței la NATO, va face în cele din urmă ceea ce este în interesul său și va renunța la obiecții.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, oficialii NATO care speră într-un deznodământ fericit se gândesc că Turcia va formula cereri mai realiste decât predarea persoanelor pe care le consideră „teroriste”. Între aceste cereri ar putea figura ridicarea sancțiunilor sau obținerea permisiunii SUA de a cumpăra avioanele de luptă de care Turcia are mare nevoie pentru a-și dota forțele aeriene cu tehnologie militară de vârf.
În esență, tabăra optimistă consideră că există posibilitatea găsirii unui compromis care să favorizeze NATO într-o mare măsură. În viziunea acestei tabere, blocul militar transatlantic, Suedia și Finlanda și-au prezentat deja argumentele, iar NATO are o politică a ușilor deschise pentru orice țară care dorește să adere. Potrivit acestui scenariu, Suedia și Finlanda au îndeplinit deja criteriile impuse, astfel încât neaderarea lor ar fi o bătaie de joc la adresa alianței de pe urma căreia Turcia are mari beneficii, în calitatea sa de membru.
Un oficial NATO a dezvăluit pentru CNN că mulți presupun că Erdogan va aștepta summitul din iulie înainte de a ceda, astfel încât să se poată bucura de „laudele tuturor aliaților săi occidentali”.
Pe de altă parte, mult mai numeroși oficiali ai NATO, care au discutat cu CNN, sunt pesimiști. Ei cred că șansele ca Erdogan să își schimbe poziția înainte de 11 iulie sunt aproape nule și se gândesc deja dincolo de acest summit.
„Cred că este tot mai probabil ca Finlanda să se despartă de Suedia și să meargă singură spre aderare”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un diplomat NATO, citat de CNN.
Alți membri ai alianței văd în continuare o perspectivă reală ca ambele țări să fie blocate și se gândesc la modul în care NATO poate gestiona cel mai bine un astfel de scenariu.
Mai mulți oficiali și diplomați din NATO au mărturisit pentru televiziunea americană că pericolul în acest caz ar fi ca blocajul impus de Turcia să alimenteze narațiunea Kremlinului, potrivit căreia Occidentul și NATO sunt divizate.
Sarcina alianței în acel moment ar fi de a clarifica cu fermitate că, deși nu sunt membre, Finlanda și Suedia sunt acum, efectiv, strâns legate de NATO. Cele două state au devenit parteneri cât se poate de apropiați și, cel mai important, nu mai sunt neutre.
Și Orban îi face jocul lui Putin
Tot în privința aderării Suediei și a Finlandei, mai există o problemă separată, deși mai puțin complicată - cea a Ungariei.
Premierul Viktor Orban a afirmat în mod public că nu se opune aderării națiunilor nordice, dar continuă să găsească modalități de a întârzia o decizie oficială în acest sens.
Există câteva motive pentru care Orban ar putea trage de timp. Atât Finlanda, cât și Suedia au criticat Ungaria pentru situația sa în privința statului de drept. El a abordat acest aspect într-un interviu recent, întrebându-se: „Cum poate să vrea cineva să fie aliatul nostru, într-un sistem militar, în timp ce răspândește cu nerușinare minciuni despre Ungaria?”.
Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de Putin. Katalin Cseh, membru maghiar al Parlamentului European, descrie blocarea de către Orban a candidaturilor Suediei și Finlandei ca fiind, „pur și simplu, un alt favor acordat lui Vladimir Putin”. Ea consideră că Orban, acuzat de „deriva” spre o conducere autocratică, „a investit peste un deceniu pentru a-i copia politicile și a construi un model putinist”, iar orice percepție de victorie a NATO asupra lui Putin „îi pune în pericol întregul regim”.
Concomitent, este posibil ca Orban să amâne votul pentru a obține concesii din partea altor state membre ale UE, acolo unde Ungaria a fost acuzată de încălcarea unor legi europene. Rezultatul a fost blocarea fondurilor UE și un cor de critici din partea blocului comunitar pentru executivul de la Budapesta.
Cu toate acestea, în pofida tuturor tergiversărilor lui Orban, se presupune că, dacă Turcia va fi abordată cu duritate, Ungaria va renunța la opoziția sa față de aderarea Finlandei și Suediei la NATO.
Viitorul, în aer
Mulți nu au pierdut din vedere o mare ironie a sorții: unul dintre principalele motive invocate de Putin pentru invadarea Ucrainei a fost acela de a opri ceea ce el pretindea a fi expansiunea NATO. Faptul că agresiunea sa a împins țări nealiniate din punct de vedere istoric să intre în NATO este încă văzut, de cei mai mulți occidentali, drept un autogol uriaș al Kremlinului.
Cu toate acestea, până când se va ajunge la un acord, viitorul alianței rămâne, oarecum, în aer. Finlanda și Suedia au ales o tabără chiar de la începutul conflictului din Ucraina. Pare puțin probabil ca acestea să revină la o poziție de neutralitate, dacă războiul s-ar încheia brusc.
Riscul pentru NATO și pentru alianța occidentală, în general, ar veni în cazul în care cele două țări nu ar reuși să adere deloc la blocul militar transatlantic, iar Kremlinul ar folosi acest eșec în scopuri propagandistice.
Dacă s-ar derula acest scenariu, chiar dacă războiul s-ar termina brusc, narațiunea unui Occident divizat va continua să fie aria preferată a adversarilor NATO.