Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia vrea să încheie un acord maritim cu Siria

Turcia vrea să încheie un acord maritim cu Siria

de Redacția Jurnalul    |   

Turcia urmărește să încheie un acord de demarcație maritimă cu Siria după formarea unui guvern permanent la Damasc, a declarat marți ministrul turc al transporturilor, Abdulkadir Uraloglu.

Turcia i-a susținut pe rebelii sirieni care l-au răsturnat pe președintele Bashar al-Assad luna aceasta, după un război civil de 13 ani, și a fost în contact strâns cu noua administrație interimară de la Damasc.

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat, săptămâna trecută, că Ankara va îmbunătăți legăturile cu Siria, inclusiv în domeniul comerțului, al energiei și al apărării.

Turcia intenționează, de asemenea, să înceapă negocierile cu noua administrație siriană cu privire la un posibil acord de demarcație maritimă, a declarat rministrul Transporturilor, Abdulkadir Uraloglu.

„Desigur, mai întâi trebuie stabilită o autoritate acolo... Va fi pe agenda noastră cu siguranță”, a declarat Uraloglu, citat de Reuters.

Subiecte în articol: turcia siria maritim
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri