Jurnalul.ro Ştiri Locale Turist preluat de elicopterul SMURD, după ce a fost găsit inconştient într-o pădure din Munţii Rodnei

Turist preluat de elicopterul SMURD, după ce a fost găsit inconştient într-o pădure din Munţii Rodnei

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost preluat, miercuri, de elicopterul SMURD, după ce a fost găsit inconştient într-o pădure din Munţii Rodnei, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Bărbatul a fost găsit într-o zonă greu accesibilă de pe raza localităţii Anieş, în zona numită Stânca Iedului.

Spre locul intervenţiei au fost mobilizate un echipaj de prim-ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă ale SMURD, dar şi salvamontiştii.

Victima a fost preluată de echipajele medicale în stare de inconştienţă, a fost intubată şi predată elicopterului SMURD pe raza localităţii Anieş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Marius Rus, este posibil ca bărbatul să fi suferit un accident vascular cerebral. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri