Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, va suporta o intervenţie chirurgicală de înlocuire a unei valve cardiace în această săptămână, formaţia fiind nevoită din acest motiv să îşi anuleze turneul în Statele Unite, a informat luni presa de specialitate, citată de AFP.
Faimoasa trupă britanică anunţase iniţial sâmbătă amânarea turneului lor american, programat între aprilie şi iunie, invocând un "tratament medical" pe care urma să-l primească starul în vârstă de 75 de ani.
Potrivit revistei americane Rolling Stone - fără legătură cu grupul, în pofida apropierii dintre cele două nume - Mick Jagger va fi supus unei operaţii la inimă.
Aceste informaţii le confirmă pe cele apărute pe site-ul Drudge Report, care a susţinut că artistul va fi operat vineri la New York.
Una dintre valvele cardiace ale lui Jagger trebuie înlocuită.
"Medicii i-au spus lui Mick că nu poate merge în turneu, pentru că are nevoie de tratament medical", a indicat formaţia.
Starul are opt copii, cinci nepoţi şi o strănepoată.
Rolling Stones urmau să înceapă turneul "No filter tour", cu 17 date anunţate, la Miami, pe 20 aprilie.