Jurnalul.ro Timp liber Media UPDATE Twitter a blocat conturile mai multor jurnaliști americani. Motivul invocat de Elon Musk

UPDATE Twitter a blocat conturile mai multor jurnaliști americani. Motivul invocat de Elon Musk

de Giulia Anghel    |   

Mai muți jurnaliști americani s-au trezit, joi, cu conturile blocate pe Twitter. Reporterii de la CNN, The New York Times  și Washington Post se numără printre cei care nu și-au mai putut accesa conturile pe platforma de socializare.

O purtătoare de cuvânt a Twitter spune că interdicția este legată de partajarea în direct a datelor despre locație, scrie bbc.com.

Incidentul a avut loc după ce Elon Musk a promis că îl va da în judecată pe unul dintre jurnaliști, acuzându-l că îi urmărește avionul cu  care se deplasează. 

Lista persoanelor ale căror conturi au fost blocate cuprinde jurnaliști cunoscuți, printre care Micha Lee de la The Intercept, Matt Binder de la Mashable şi reporterii independenţi Aaron Rupar şi Tony Webster.

Un purtător de cuvânt al The New York Times a numit suspendările „îndoielnice și nefericite” și a spus că nici ziarul, nici reporterul Ryan Mac nu au primit nicio explicație pentru această decizie.

CNN a transmis că „suspendarea impulsivă și nejustificată a mai multor reporteri... este îngrijorătoare, dar nu surprinzătoare” și a cerut companiei Twitter o explicație și a precizat că va „reevalua relația pe baza acelui răspuns”.

Donie O'Sullivan de la CNN, care se află printre cei suspendați, a spus că hotărârea ar putea avea un „potenţial impact înfricoșător” asupra jurnaliştilor, în special a celor care transmit știri despre celelalte afaceri ale miliardarului american. 

Ce spune Elon  Musk

Elon Musk nu a comentat direct suspendarea conturilor, dar a precizat într-un tweet că „să fiu criticat toată ziua este în regulă, dar să mi se urmărească locația în timp real și familia mea să fie pusă în pericol, nu este ok”.

El a mai aduăgat că acele conturi care transmis online informații despre viața privată a persoanelor fizice vor fi suspendate temporar timp de o săptămână. 

Responsabila Twitter pentru siguranță, Ella Irwin, a declarat că interdicțiile sunt legate de o nouă regulă introdusă, miercuri, care interzice „informațiile live despre locație, inclusiv cele partajate direct pe Twitter sau link-uri către URL-uri terțe ale rutelor de călătorie"

„Fără a comenta anumite conturi, pot confirma că le vom suspenda pe cele care încalcă politicile noastre de confidențialitate și pun în pericol alți utilizatori. „Nu facem excepții de la această politică pentru jurnaliști sau alte conturi”, a explicat aceasta.

Twitter a suspendat și contul @ElonJet, precum și altele care foloseau informații disponibile online pentru a urmări avionul privat al antreprenorului american.

Proprietarul @ElonJet, Jack Sweeney, în vârstă de 20 de ani, a avut și contul personal blocat. Elon Musk a promis că va lua măsuri legale împotriva lui, precum și împotriva „organizațiilor care au susținut răul adus familiei mele”.

Musk a mai spus că un „hărțuitor nebun” a folosit partajarea locației în direct pentru a găsi și aborda un vehicul care îi transporta copiii în Los Angeles.

Twitter a suspendat, de asemenea, și contul oficial al Mastodon, care a apărut ca o alternativă la Twitter de când Musk a achiziționat platforma pentru 44 de miliarde de dolari, în octombrie 2022. Decizia a fost luată după ce Mastodon a folosit Twitter pentru a promova noul cont al lui Jack Sweeney, joi, potrivit The New York Times.

Avertisment UE

Suspendarea conturilor de Twitter a unor jurnaliști este considerată îngrijorătoare de către Comisia Europeană, vicepreședinta executivului c omunitar pentru valori și transparență, Vera Jourova, atenționându-l pe Elon Musk asupra unor posibile sancțiuni incluse în noua legislație UE, scrie AFP. 

"Informațiile privind suspendarea arbitrară a unor jurnalişti pe Twitter sunt îngrijorătoare. Elon Musk ar trebui să fie conştient. Există linii roşii. Şi, în curând, sancţiuni", a scris Vera Jourova pe Twitter, precizând că legea privind serviciile digitale va intra în vigoare în ianuarie 2023, și prevede "respectarea libertăţii media şi a drepturilor fundamentale".

De asemenea, mai există proiectul Media Freedom Act, aflat în dezbateri, care urmărește protejarea libertății presei și pluralismul media. 

Un alt normativ european, Legea privind serviciile digitale (DSA), a intrat în vigoare în noiembrie 2022, și imune reguli pentru platformele de socializare împotriva dezinformării, urei, folosirea fatelor sensibile și obligații de transparență. 

Legislația trebuie aplicată în 2023 de platformele online, iar respectarea acesteia va fi supravegheată de executivul comunitar care poate aplica amenzi de până  la 6% din cifra de afaceri globală și chiar interzicerea activității în UE. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri