Jurnalul.ro Sport Fotbal intern U Craiova, Dunărea Călărași, Mioveni, Rapid, Csikszereda și ASU Poli trag la promovare. ​​​​​​​„Rapid CFR, ultimul an în «B»”

U Craiova, Dunărea Călărași, Mioveni, Rapid, Csikszereda și ASU Poli trag la promovare. ​​​​​​​„Rapid CFR, ultimul an în «B»”

de Adi Munteanu    |   

Final incendiar de sezon regulat în care nu mai puțin de 11 echipe trăgeau speranțe să prindă primele 6 locuri  ale play-off-ului de promovare în Liga 1. Având în vedere importanța acestei etape, au fost mobilizați și cei mai buni arbitri ai momentului. Favorite înaintea acestei etape erau U Craiova, Viitorul Tg. Jiu, Poli Timișoara, Rapid, Metaloglobus și Dunărea Călărași, în timp ce CS Mioveni, Csikszereda, U Cluj și Petrolul depindeau de jocul rezultatelor plus victorie. În ceea ce privește pe Farul, marinarii și-au încheiat meciurile săptămâna trecută și așteptau rezultatele celorlalte contracandidate.

 

Debut vijelios în ultima etapă, în primele 15 minute înscriindu-se nu mai puțin de opt goluri. Cei care au deschis balul au fost cei de la CS Mioveni, în minutul 4. De menționat că U Cluj a beneficiat de un penalty în minutul 1, pe care, însă, l-au ratat.

Rapid vs „Rapiduțul”, război fratricid

Cea mai așteptată dispută s-a desfășurat în Pantelimon, pe terenul celor de la Metaloglobus. Pe de-o parte Rapid, care visează pentru a doilea an la promovare, pe de altă parte Metaloglobus, care și anul trecut a fost la un pas de play-off, însă l-a ratat la golaveraj în urma unei decizii controversate a FRF, când a fost înghețată competiția din cauza pandemiei. Însă la Metaloglobus este un contingent de rapidiști pursânge, frații Herea, antrenorul Daniel Manu și o serie de juniori declarându-și sângele alb-vișiniu. Totuși „Rapiduțul” și-a vândut foarte scump pielea. În minutul 7, Metaloglobus erau calificați, 1-0 prin golul lui Mino. În minutul 24 erau eliminați, la 2-1 pentru Rapid (goluri Bălan și Sefer), pentru ca în minutul 29, la 2-2 (autogol Goge) să fie eliminate ambele echipe.

În repriza a doua, însă, Metaloglobus nu a mai contat, iar Rapid a stat mai tot timpul în atac. Nici veteranul Ovidiu Herea, 36 de ani, nu a mai produs minuni pentru echipa din Pantelimon. În cele din urmă, giuleștenii s-au impus cu 4-2, Hlistei fiind cel care a adus bucuria cu golul de 3-2 și locul 4 în play-off. Golul de 4-2 a adus și liniștea galeriei, care striga pe lângă stadion: „Rapid CFR, ultimul an în «B»”

 

Craiova lui Mititelu a învins la Reșița, tot cu emoții

De necrezut căderea U Craiova în 2021. Cel mai probabil, echipa resimte șocul condamnării patronului Adrian Mititelu. Apoi desele schimbări de antrenori au redus drastic avansul pe care-l aveau în luna decembrie. Și ieri au trăit periculos la Reșița, cu CSM. Deși au deschis scorul, în minutul 27 au rămas în 10 jucători după ce tânărul de 18 ani, Alexandru Blidar, a luat cartonaș roșu.  Totuși, în fața unui adversar mai slab și fără obiectiv, oltenii au majorat scorul imediat după pauză, liniștindu-și prima poziție în clasament.

 

Mioveni a defilat cu Aerostar, în ciuda Petrolului

Cea mai simplă sarcină au avut-o argeșenii de lângă Uzinele Dacia din Mioveni. Chiar dacă cei de la Petrolul au încercat prin „alte metode” să influențeze rezultatul meciului, CS a defilat, la pauza meciului era deja 4-1.

 

Csikszereda a tăcut și a făcut

Pe nesimțite s-au strecurat harghitenii de la Csikszereda. La pauză conduceau pe codașa CSM Slatina cu 1-0 și stăteau liniștiți pe locul 4. În repriza a doua au conservat rezultatul și și-au asigurat cel puțin poziția 5 în play-off.

 

Timișoara a pierdut la Chiajna, dar merge mai departe

Interesantă desfășurarea disputei de la Chiajna, unde Concordia, fără nicio pretenție la promovare, a tras tare cu ASU Poli Timișoara. La pauză bănățenii erau conduși și trăiau periculos pe locul 6. În cele din urmă, în urma alcătuirii unui „clasament în 4”, Csikszereda, Farul, Viitorul, ASU Poli, toate cu 32 de puncte, s-au luat în considerare meciurile directe, unde clasamentul este 1 - Csikszereda, 2 - ASU Poli Timișoara, 31 - Farul, 4 - Viitorul Tg. Jiu

 

Viitorul Tg. Jiu a țintit egalul, Dunărea, victoria

A doua echipă olteană pretendentă la play-off s-a deplasat la Călărași. Calculul hârtiei: la meci egal se califică sigur. De cealaltă parte, Dunărea Călărași avea nevoie de victorie ca să stea liniștită. Viitorul Tg. Jiu a tras la egal, a deschis scorul și apoi au lăsat-o mai ușor. Nu și-au făcut nici când au fost egalați, fiind încă în grafic. Doar că Dunărea a răsturnat scorul și a aruncat Viitorul de pe locul 2 pe locul 7, în afara play-off-ului.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri