Intens contestată de transportatorii din toate țările lumii, apoi de reprezentanții altor domenii de activitate, „uberizarea” se extinde în continuare și are adepți chiar și din HR. Este percepută ca o soluție pentru cei care vor să muncească, dar se lovesc de sistemul birocratic general, nu doar din instituțiile statului. Dar este contestată de cei care încearcă să mențină ordinea și legislația stabilă, inclusiv cea fiscală, luptând împotriva anarhiei, a încălcării legilor și a dublei măsuri, generate de legislații paralele. Deși este susținută intens de liberali, „uberizarea” este mai ales un fenomen globalist-progresist, care încalcă legile și regulile capitalismului și pe ale socialismului, printr-o reorganizare, de la sine putere, a sistemelor de plată a taxelor și impozitelor pentru susținerea statelor.
Tocmai pentru că legile speciale pe care le-au dat unele state, printre care și România, în favoarea dezvoltării fenomenului numit acum generic „uberizare”, funcționează în paralel cu legi preexistente, o parte importantă a cetățenilor și a reprezentanților pieței cere eliminarea acestui fenomen. Pe de altă parte, sunt și foarte mulți care susțin „uberizarea”, fie pentru că au început să conteste însăși ideea de stat, deci nu mai văd necesară plata taxelor și a impozitelor, pe care le consideră doar inutile și împovărătoare, fie pentru că posibilitatea de a munci pe cont propriu reduce realmente rata șomajului și rezolvă mai multe probleme socio-economice. Iar fenomenul s-a extins de la activitatea de taximetrie camuflată în „ridesharing”, la alte domenii, precum transportul rutier de persoane între localități, serviciile de catering și de curierat.
Beneficiile fenomenului aflat la limita legalității
Partea pozitivă a fenomenului numit „uberizare” este aceea că include în piața forței de muncă mai ales tineri care sunt adesea refuzați de angajatori, din diverse motive. De exemplu, un tânăr student, care pleacă dintr-o localitate mică și vrea să facă studiile la București, dar nu are bani de la părinți, poate lucra acum, în timpul liber, fie ca șofer Uber, fie pe un post de distribuitor de mâncare cu bicicleta. Astfel, se reduce rata șomajului, abandonul școlar și se înregistrează creștere economică pe anumite sectoare, indiferent de natura contractului de colaborare și de taxe sau impozite. Tinerii și persoanele aflate în șomaj sau în situații de risc de dezangajare reușesc să supraviețuiască astfel, în perioade nefaste. Se stopează fenomene economice și sociale grave care ar putea degenera din creșterea șomajului: infracționalitatea, scăderea puterii de cumpărare etc.
Câștiguri, dar și pierderi economice
Pe de altă parte, faptul că „uberizarea” s-a dezvoltat în afara cadrului legal, în toate statele în care există astăzi, a generat pierderi economice pentru investitorii care au funcționat pe baze legislative clare, respectând regulile jocului pieței, plătind, conform legilor naționale, taxe și impozite. De aici a pornit și valul de proteste în toate statele în care a apărut mai întâi serviciul paralel de transport Uber, apoi s-a extins un „ridesharing” pe bază de comandă de taxi neautorizat, prin aplicații online. Pe bună dreptate, atât patronatele, cât și sindicatele din transporturi au arătat că în spatele existenței unei aplicații care calculează trasee și le adaptează la un tarif flexibil este o încălcare flagrantă a mai multor legi pe care ceilalți le respectă, astfel generându-se inclusiv concurență neloială. Cum nici taxele și impozitele nu sunt aceleași, practic s-a creat un sistem economic paralel, bazat pe o dublare a legislației. Conflictul pe marginea fenomenului este încă deschis și intens dezbătut, fără a se fi ajuns la un rezultat. În unele țări sau în orașe mari se ajunge la interzicerea „ridesharingului” prin legi sau regulamente locale, chiar prin decizii ale instanțelor de judecată. Dar fenomenul pare de neoprit și chiar tinde să se generalizeze.
Aceeași afacere, cu reguli diferite
O altă formă de „uberizare” care a pătruns și pe piața românească este „street food”, care le oferă posibilitatea doar unora să prepare și să vândă mâncare fără a se supune legislației valabile pentru terase, restaurante, cantine etc. De exemplu, dacă un antreprenor ar vrea să-și deschidă astăzi un restaurant în România, ar avea de respectat un set de legi de maximă strictețe, de la număr minim de metri pătrați pentru bucătărie, un anumit tip de mobilier de bucătărie, mai multe scurgeri pentru canalizare, delimitarea strictă a zonelor de lucru de cele folosite pentru depozitare, instalații speciale pentru aerisire, norme obligatorii ISU etc. În același timp, un antreprenor care alege varianta „street food” își poate amplasa rulota în fața restaurantului și poate vinde mai mult decât cel care a făcut investiția și a respectat toate „regulile jocului”, având și profit mai mare. Chiar dacă par afaceri diferite, din perspectiva publicului țintă, totuși este vorba despre același domeniu și chiar tip de activitate, dar cu norme diferite. Și în acest domeniu se încurajează în continuare inițiativa privată, chiar și în detrimentul celorlalți jucători din piață, tocmai pentru că sunt deja mulți care mizează pe creșterea economică bazată pe mărirea numărului de afaceri profitabile și pe creșterea numărului pe persoane ocupate pe piața forței de muncă. Pentru a lucra la rulotă nu se cere neapărat calificare de ospătar, bucătar, chelner sau barman, nici experiență, aceste locuri de muncă fiind mai ales pentru tinerii care vor să aibă un job part time și pentru șomerii care vor să-și câștige cumva existența.
Lipsa controlului și a drepturilor
Două dintre problemele generate de uberizare, pe lângă partea de fiscalizare, sunt infracționalitatea și eliminarea drepturilor angajatului. În sistemul firmelor de „ridesharing” poate intra oricine, iar din unele țări, chiar şi din SUA, vin periodic statistici îngrijorătoare în legătură cu agresiunile inclusiv sexuale comise de unii dintre șoferi, tocmai pentru că și validarea lor și menținerea în sistem este pe bază de apreciere din partea clienților. Pe de altă parte, un șofer de „ridesharing” își asumă să nu fie angajat, ceea ce înseamnă că are libertatea de a-și organiza singur timpul, activitatea și taxele sau impozitele pe care alege sau nu să le plătească, dar nu beneficiază de prevederile legale, dacă va avea nevoie de asistență medicală, concediu de odihnă plătit, concediu medical sau pensie, decât dacă-și plătește singur contribuțiile.