Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete PAC-3 pentru sistemele Patriot

Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete PAC-3 pentru sistemele Patriot

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că ţara sa a primit un nou pachet de ajutor militar din partea Germaniei.

Transportul constă în rachete de tip PAC-3 pentru sistemele Patriot, livrare care face parte dintr-un pachet de ajutor din partea partenerilor internaţionali ai Kievului, relatează EFE.

"Partea germană a acestor rachete a sosit ieri (marţi), vă mulţumesc pentru asta", a declarat Zelenski, citat de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.

Preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat că, în timpul ultimei reuniuni în formatul Rammstein, Ucraina a ajuns la un acord cu partenerii săi pentru transferul a 35 de rachete Patriot.

"Acesta este unul dintre pachetele de apărare antiaeriană pe care le negociem periodic cu partenerii noştri. Ne-ar fi plăcut să primim mai mult, dar aşa s-a întâmplat', a remarcat preşedintele ucrainean, fără nicio altă precizare.

Germania, ţara europeană care a oferit cel mai mare ajutor Kievului în contextul războiului de agresiune al Rusiei, conduce iniţiativa axată pe consolidarea apărării antiaeriene a Forţelor armate ucrainene.

Ministerul Apărării german a confirmat marţi furnizarea către Ucraina a unui nou pachet de rachete interceptoare, într-un efort coordonat cu aliaţii din Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, o alianţă formată din peste 50 de ţări.

"Am reuşit să adunăm o altă parte din PAC-3 prevăzute în această iniţiativă prin intermediul partenerilor noştri", a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, referindu-se la rachetele interceptoare fabricate de compania americană Lockheed Martin.

Acest ajutor alcătuit din PAC-3 "permite Ucrainei să aibă acces la sistemul de apărare antiaeriană Patriot de înaltă calitate pentru a se apăra împotriva atacurilor aeriene continue ale Rusiei", a adăugat instituţia condusă de ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

Pistorius însuşi a lansat în 12 februarie această iniţiativă internaţională pentru a furniza Ucrainei astfel de rachete interceptoare costisitoare de la Lockheed Martin, un produs militar de înaltă tehnologie al cărui cost unitar este estimat la aproximativ 3,7 milioane de dolari (aproximativ 3,2 milioane de euro).AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri