Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina anunță raiduri de rachete asupra Insulei Șerpilor. Zeci de soldați ruși ar fi fost uciși

Ucraina anunță raiduri de rachete asupra Insulei Șerpilor. Zeci de soldați ruși ar fi fost uciși

Forțele ucrainene anunță lansarea de atacuri cu rachete asupra Insulei Șerpilor din Marea Neagră. Aceasta a fost ocupată de trupele ruse la sfârșitul lunii februarie 2022, scrie dpa.

Ar fi fost distruse mai multe sisteme antiaeriene şi o unitate de comunicaţii, transmite Comandamentul Sud al armatei ucrainene. Totodată, 42 de soldaţi ruşi ar fi fost ucişi.

Informația nu poate fi verificată din surse independente. Rusia nu a transmis deocamdată nicio informație. 

După ocuparea insulei, în februarie 2022, partea rusă a anunțat că 82 de soldați ucraineni s-au predat. Ulterior aceștia au fost eliberați într-un schimb de prizonieri.

Atunci a apărut în mediul public o înregistrare video în care se arăta că militarii ucraineni de aici ar fi fost uciși însă această înregistrare s-a dovedit falsă. 

Insula Șerpilor se află la 45 de km de țărmurile României și Ucrainei, în dreptul golfului Musura. Prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947,  a revenit României, după care a fost anexată ilegal de fosta URSS în 1948. În prezent aparține Ucrainei. 

 

 

 

Subiecte în articol: insula serpilor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri