Tactica propagandei de la Kremlin reflectă în aceste zile o strategie deliberată de testare a limitelor Occidentului, într-un moment în care războiul din Ucraina a intrat într-o fază de uzură, iar Moscova nu reușește să obțină victorii decisive pe câmpul de luptă.
Sugestia lansată pe canalele oficiale rusești, aceea că Moscova ar putea ajuta Washingtonul să preia controlul asupra Groenlandei, trădează o tentativă evidentă de a exploata fisurile din interiorul lumii occidentale.
Ideea devine cu atât mai toxică cu cât se suprapune peste declarațiile repetate ale lui Donald Trump, potrivit cărora insula arctică ar trebui să intre sub control american pentru a preveni o influență rusă sau chineză.
În acest joc de oglinzi, Kremlinul se poziționează simultan ca adversar și potențial aliat tactic al imprevizibilului lider american, mizând, în final, pe slăbirea coeziunii euroatlantice.
Televiziunea de stat din Rusia a lansat ideea ca Moscova să sprijine Statele Unite într-o eventuală preluare a controlului asupra Groenlandei, în paralel cu atacuri verbale la adresa premierului britanic, Keir Starmer, după ce acesta a sugerat posibilitatea desfășurării de trupe britanice pe insula arctică, parte a Regatului Danemarcei.
Concomitent, în emisiunea sa de maximă audiență, Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai cunoscuți propagandiști ai Kremlinului, a cerut public uciderea unor lideri de rang înalt ai Ucrainei, inclusiv a președintelui Volodimir Zelenski.
El a invocat explicit nume precum ambasadorul Ucrainei în Regatul Unit, generalul Valeri Zalujnîi - fost comandant al forțelor armate și actual oficial de rang înalt - precum și pe general-locotenent Kirilo Budanov, până de curând șef al serviciului de informații militare.
Declarațiile vin într-un context tensionat, în care oficiali de la Kremlin au reacționat dur la comentariile ministrului britanic al Apărării, John Healey, interpretate la Moscova drept un sprijin pentru capturarea lui Vladimir Putin și judecarea acestuia pentru crime de război.
Limbajul folosit de propagandiștii de frunte ai regimului Putin, în special apelurile explicite la asasinarea liderilor ucraineni, marchează un nou prag al radicalizării discursului public rus.
Când figuri centrale ale televiziunii de stat cer deschis „distrugerea” președintelui Ucrainei și a comandanților săi militari, mesajul transmis nu este doar unul de intimidare externă, ci și de mobilizare internă: violența este prezentată ca fiind legitimă, necesară și inevitabilă.
Ținta Moscovei
În paralel, Kremlinul încearcă să controleze percepția publică asupra războiului, evitând să recunoască faptul că invazia Ucrainei a depășit deja durata participării Uniunii Sovietice la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Tăcerea impusă presei de stat cu privire la acest prag simbolic subliniază disconfortul profund al regimului în fața realității: după aproape patru ani de conflict și pierderi umane uriașe, câștigurile teritoriale rămân extrem de limitate.
În acest context, escaladarea verbală devine un substitut pentru succesul militar. Atacurile la adresa Marii Britanii, batjocorirea NATO și amenințările voalate privind un conflict direct cu Europa sunt menite să creeze impresia de forță și control, într-un moment de vulnerabilitate strategică.
Pe de altă parte, reacția Occidentului rămâne, însă, cheia acestui joc periculos. Faptul că mulți lideri europeni consideră că slăbiciunea poate fi mascată prin tăcere sau prudență excesivă pare exact pariul pe care mizează Kremlinul.
Prin asocierea retorică cu Trump în privința unei eventuale confruntări în jurul Groenlandei, Moscova încearcă să normalizeze ideea că marile puteri își pot redesena sferele de influență, fără consecințe reale.
În acest context, apelurile lui Volodimir Zelenski la sprijin occidental suplimentar capătă o dimensiune mult mai largă decât apărarea Ucrainei.
Acestea au devenit un avertisment asupra faptului că războiul nu are în vedere doar fronturi și teritorii, ci și regulile care guvernează încă sistemul internațional.
Faptul că Rusia continuă să lanseze atacuri asupra orașelor ucrainene, în timp ce propaganda de stat vorbește deschis despre asasinate politice, arată cât de subțire a devenit linia dintre retorică și acțiune.
Ceea ce se conturează nu pare doar o escaladare verbală, ci o tentativă de reconfigurare a normalului: o lume în care amenințările, coerciția și violența sunt prezentate ca instrumente legitime de politică externă.
Groenlanda, Ucraina și retorica de la Moscova sunt părți ale aceluiași test. Întrebarea nu este cât de departe sunt dispuși să meargă cei care subminează ordinea internațională, ci cât de mult mai este dispus Occidentul să tolereze înainte ca actualele legi și tratate să devină irelevante.
Într-o astfel de lume, tăcerea nu mai este prudență, ci o invitație la escaladare și agresiune.