Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi tineri ucraineni, prinși cu permise de conducere false la Vama Petea

Doi tineri ucraineni, prinși cu permise de conducere false la Vama Petea

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii de frontieră sătmăreni fac cercetări în privinţa a doi cetățeni ucraineni de 20, respectiv 22 de ani, care la controlul de frontieră au prezentat, pe lângă documentele de identitate, permise de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, false.

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat, vineri noaptea, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism Volskwagen Touareg, înmatriculat în Ucraina.

În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor de frontieră sătmăreni, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Câteva ore mai tarziu, la 00.30, s-a prezentat în același punct, tot pe sensul de ieșire din țară, un alt cetațean ucrainean de 20 de ani, conducând un Volskwagen Transporter, înmatriculat în Ucraina. Și acesta a prezentat pe lângă documentele de călătorie un permis de conducere care ridica suspiciuni cu privire la autenticitate”, transmite Poliția de Frontieră.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că ambele permise de conducere sunt false, întrucât nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice.

În cauzele respective, s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: frontieră permis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri