Campionatul de fotbal al Ucrainei va fi reluat sâmbătă cu porţile închise, a anunţat, Federaţia de Fotbal din această țară, transmite AFP.
200 de persoane vor fi autorizate pe stadioane în cursul meciurilor.
Jucătorilor şi membrilor staff-urilor li se va lua temperatura înainte de fiecare meci.
Ucraina a întrerupt meciurile la jumătatea lunii martie, în contextul pandemiei de coronavirus.
În schimb, Belarus, țară unde au fost înregistrate circa 27.000 de infecții și 151 de decese, nu a oprit campionatul de fotbal, fiind singurul stat european care nu a oprit competițiile de fotbal.
Germania a reluat campionatul din 16 mai, iar Spania va relua meciurile din 11 iunie.