Jurnalul.ro Ştiri Externe UE anunță un acord privind revizuirea legislației legate de migranți

UE anunță un acord privind revizuirea legislației legate de migranți

de Redacția Jurnalul    |   

UE a ajuns la un acord privind revizuirea legislației legate de solicitanții de azil și de migranți. "A fost un drum lung pentru a ajunge aici”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Uniunea Europeană a ajuns, miercuri, la un acord privind o revizuire a legislației privind gestionarea solicitanților de azil și a migranților, relatează AFP.

Reforma legislativă include o verificare mai rapidă a trecerii ilegale a granițelor, crearea de centre de detenție la frontieră, expulzarea accelerată a solicitanților de azil respinși și un mecanism de solidaritate pentru a reduce presiunea asupra țărilor care se confruntă cu fluxuri mari de migranți.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat: "A fost un drum lung pentru a ajunge aici. Dar am reușit. Europa reușește, în sfârșit, să obțină rezultate în ceea ce privește migrația".

La rândul său, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat că "migrația este o provocare europeană comună, iar decizia de astăzi ne va permite să o gestionăm împreună".

Acordul mai trebuie să fie aprobat în mod oficial de Consiliul European, care reprezintă cele 27 de țări membre ale UE, și de Parlamentul European înainte de a intra în legislația blocului comunitar.

În ultimii ani, problema migrației a căpătat un caracter politic mai dur în Europa, odată cu ascensiunea partidelor naționaliste în mai multe țări din UE, printre care Italia, Suedia și Țările de Jos. Negociatorii au dorit să ajungă la un acord viabil care să poată fi adoptat înainte de încheierea mandatului actualului Parlament European, în iunie 2024.

Pe de altă parte zeci de organizații caritabile care ajută migranții au criticat modificările legislative. Revizuirea, bazată pe o propunere a Comisiei Europene prezentată în urmă cu trei ani, păstrează principiul actual conform căruia prima țară din UE în care intră un solicitant de azil este responsabilă pentru cazul său. Însă, pentru a ajuta țările care se confruntă cu un număr mare de sosiri, cum este cazul țărilor mediteraneene Italia, Grecia și Malta, ar urma să fie instituit un mecanism de solidaritate obligatoriu. Acest lucru ar însemna un anumit număr de relocări ale migranților în alte țări ale UE. Sau țările care refuză să primească migranți ar trebui să ofere o contribuție financiară sau materială statelor care o fac.

Reforma planificată vizează, de asemenea, o filtrare și o verificare accelerată a solicitanților de azil, astfel încât cei considerați neeligibili să poată fi trimiși rapid înapoi în țara de origine sau în țara de tranzit.

Această procedură s-ar aplica migranților care provin din țări ale căror cereri de azil sunt respinse în peste 80% din cazuri.

Deputații europeni au obținut garanții că familiile cu copii mici vor avea condiții adecvate și că va avea loc o monitorizare pentru ca drepturile migranților reținuți să fie respectate și să li se ofere consiliere juridică gratuită, a declarat pentru AFP unul dintre deputați, Fabienne Keller.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ue acord migranți
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri