Jurnalul.ro Ştiri Observator Uniunea Europeană pregăteşte trimiterea unor echipaje de pompieri în Canada

Uniunea Europeană pregăteşte trimiterea unor echipaje de pompieri în Canada

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe state din cadrul Uniunii Europene au propus trimiterea a aproximativ 300 de pompieri în Canada, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie care au degajat fum masiv, afectând numeroase zone, inclusiv din nord-estul Statelor Unite.

"Suntem solidari cu Canada în contextul teribilelor incendii de vegetaţie. Canada a cerut sprijinul Uniunii Europene prin Mecanismul de protecţie civilă, iar noi răspundem cu promptitudine. Franţa, Portugalia şi Spania au propus trimiterea a peste 280 de pompieri. Ulterior, va fi mobilizată asistenţă suplimentară", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, conform cotidianului Le Figaro.

Autorităţile din provinciile canadiene Alberta, New Scotland şi Quebec depun eforturi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie. Fumul degajat a generat probleme în numeroase oraşe din sud-estul Canadei şi din nord-estul Statelor Unite.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: uniunea europeana canada incendii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri