Jurnalul.ro Ştiri Externe UE își dă „ok”-ul pentru divorțul de UK

UE își dă „ok”-ul pentru divorțul de UK

de Şerban Mihăilă    |   

După 18 luni de negocieri dure cu Londra, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat ieri, prin consens și nu prin vot oficial, acordul privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum și declarația care schițează relația post-Brexit cu Regatul Unit. Actul de divorț dintre Londra și Bruxelles nu are însă nicio valoare dacă nu va fi ratificat de către Parlamentul britanic și de către Parlamentul European.

 

În mai puțin de o oră, liderii europeni au aprobat la Bruxelles textul acordului prin care Marea Britanie devine prima țară care părăsește Uniunea Europeană. Unanimitatea a fost posibilă numai după ce, în ultima clipă, Spania a primit asigurări că va avea un cuvânt greu de spus în privința Gibraltarului, teritoriu britanic din sudul Peninsulei Iberice. Acordul Brexit, care are 585 de pagini, detaliază condițiile juridice ale ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, la 29 martie 2019. Textul conține nota de plată, în valoare de 39 de miliarde de lire sterline, pe care Londra trebuie să o achite pentru despărțirea de Bruxelles, drepturile cetățenilor europeni, și asigurarea unei tranziții relaxate la granița dintre Irlanda și Marea Britanie. Concomitent, declarația politică adoptată ieri de liderii celor 27 de state membre schițează relația post-Brexit cu Regatul Unit, referindu-se la modul în care ar putea funcționa relațiile dintre UE și Marea Britanie în chestiuni precum comerțul și securitatea. De altfel, existența acordului Brexit, aprobată deocamdată numai de către liderii europeni, ar face ca despărțirea să devină gestionabilă și să capete un fundament juridic. În timp ce, ieri, ceilalți lideri ai blocului comunitar doreau încheierea înțelegerii cât mai curând posibil, președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, atrăgea tuturor atenția asupra consecințelor unui posibil refuz al Parlamentului britanic de a ratifica acordul, scria BBC.

Un foarte posibil refuz britanic

Pentru a intra în vigoare, textul acordului trebuie ratificat în decembrie de către Parlamentul de la Londra, însă deznodământul acestui vot nu este deloc sigur, în condițiile în care numeroși parlamentari britanici consideră că proiectul de înțelegere nu este încă suficient de bun pentru Regatul Unit. De altfel, în următoarele două săptămâni, toți ochii vor fi ațintiți asupra premierului Theresa May, care va trebui să facă un tur de forță pentru a-și convinge conaționalii de utilitatea acordului. Încă de ieri, May le-a cerut parlamentarilor britanici să susţină înțelegerea, afirmând nu doar că acesta este cel mai bun acord posibil pe care ea l-a putut obţine, ci şi singurul oferit. „Dacă oamenii îşi închipuie că încă mai putem negocia, nu este cazul. Acesta este acordul pe care îl avem pe masă, cel mai bun acord posibil, singurul posibil”, a insistat May, citată de Reuters. Respingerea acordului de către Parlamentul de la Londra ar putea declanșa următoarele scenarii: ieșirea din UE fără un acord, renegocierea înțelegerii, organizarea unui referendum sau a alegerilor generale în Marea Britanie.

 

Acesta este un acord prost pentru ţară. Este rezultatul unui eşec deplorabil în negocieri, care ne lasă în cea mai proastă situaţie.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri