Jurnalul.ro Sport Fotbal international UEFA propune ca finalele Ligii Campionilor şi Europa League să se joace în luna august

UEFA propune ca finalele Ligii Campionilor şi Europa League să se joace în luna august

UEFA lucrează la un plan cu datele când s-ar putea juca finalele Ligii Campionilor şi Europa League. Acestea sunt programate pentru 29 august, respectiv 26 august.

UEFA lucrează la un plan pentru reluarea campionatelor naţionale şi a celor europene.

Premier League insistă ca sezonul 2019-2020 să se încheie până la 30 iunie.

Oficialii Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal susţin că finala Ligii Campionilor, găzduită de stadionul Ataturk din Istanbul, s-ar putea juca în ultima sâmbătă din luna august 2020, iar finala Europa League, de la Gdansk, cu trei zile mai devreme, pe 26 august.

Liga Campionilor s-ar putea juca într-un format inedit în această vară. În cazul în care competiţia s-ar relua în luna august, partidele rămase de disputat s-ar juca într-o singură manşă, după finalul campionatelor naţionale, într-un miniturneu, care va dura o săptămână.

UEFA doreşte ca sezonul 2020 - 2021 din Liga Campionilor să debuteze pe 20 octombrie.

Joi, 23 august, va avea loc o nouă videoconferinţă organizată de UEFA cu cei 55 de preşedinţi ai federaţiilor naţionale.

Mediafax

Subiecte în articol: uefa Liga campionilor europa league
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri