Cu zece zile înaintea alegerilor parlamentare, liderul conservatorilor britanici, premierul Theresa May, și rivalul său laburist, Jeremy Corbyn, s-au duelat violent pe teme legate de Brexit, securitate internă și protecție socială. May s-a arătat hotărâtă să nu încheie cu Bruxelles-ul niciun acord ce s-ar dovedi nefavorabil Londrei, în timp ce Corbyn este decis să ajungă la o înțelegere cu Uniunea Europeană.
Theresa May a refuzat orice dezbatere directă, față în față, cu rivalul său, al cărui partid aflat în opoziție a redus în ultimele zile din diferența care-l despărțea de Partidul Conservator. Refuzul premierului a generat o confruntare televizată bizară, de la distanță, în care cei doi lideri au fost chestionați separat, luni seară, atât de public, cât și de incisivul jurnalist Jeremy Paxman, în fața milioanelor de spectatori. Surprinzător, fostul lider al partidului eurofob UKIP, Nigel Farage, unul dintre artizanii Brexit, a afirmat la sfârșitul dezbaterii că Jeremy Corbyn a lăsat o impresie mai bună, deoarece s-a dovedit de o sinceritate dezarmantă. Deși, foarte probabil, conservatorii vor câștiga scrutinul parlamentar din 8 iunie, avansul inițial deținut de May în sondajele de opinie, atunci când a anunțat declanșarea alegerilor anticipate, s-a micșorat deja considerabil, după atentatul din Manchester și pe fondul îngrijorării generale față de măsuri nepopulare anunțate de actualul guvern în domeniul serviciilor sociale și, în același timp, față de abordarea radicală în privința tratativelor pentru Brexit. Potrivit unui sondaj de opinie citat de AFP, distanța dintre cele două tabere s-a redus la numai șase la sută, de la nouă procente, cât îi despărțeau pe conservatori de laburiști în urmă cu o săptămână și 18 procente, acum două săptămâni. Unul dintre principalele subiecte ale dezbaterii l-a constituit abordarea negocierilor cu blocul comunitar pentru Brexit. În timp ce Corbyn a insistat că va ajunge la o înțelegere cu Uniunea Europeană înainte ca Marea Britanie să iasă din blocul comunitar, May a spus că este pregătită să părăsească tratativele. „Fără acord este mai bine decât cu un acord prost”, a repetat May în patru rânduri, părând să sugereze motto-ul campaniei sale. „Trebuie să fim pregătiți să ne retragem”, în cazul în care liderii europeni doresc să pedepsească Londra pentru ieșirea din UE, a adăugat premierul. Corbyn s-a declarat, la rândul lui, pentru „o imigrație controlată”, dar a ținut să sublinieze „enorma contribuție a muncitorilor imigranți la sistemul nostru de sănătate sau de transporturi”.
UE impune condiții clare
La câteva ore după dezbaterea televizată, UE a publicat două documente de negociere pentru Brexit, ce vizează protejarea drepturilor cetăţenilor care locuiesc în Marea Britanie. Primul document explică în detaliu protecţia pe care doreşte să o garanteze pentru aproape cinci milioane de persoane vizate de Brexit - 3,5 milioane de cetăţeni ai UE din Marea Britanie şi 1,2 milioane de britanici aflaţi pe continent. Între altele, UE vrea ca Londra să garanteze că actualii şi viitorii membri ai familiilor cetăţenilor europeni din Marea Britanie vor avea dreptul să se stabilească în ţară, pe o perioadă nedeterminată, după Brexit, la cinci ani după o rezidenţă continuă. Totodată, Londra ar trebui să se angajeze şi după martie 2019 să contribuie la fondul de pensii pentru foştii angajaţi şi oficiali UE. Bruxelles-ul va mai cere ca studenţii din afara Regatului Unit să poată avea drept de muncă după terminarea studiilor, fără a fi încadraţi la legea imigraţiei.
„Repetând de multe ori că «Fără acord este mai bine decât cu un acord prost», May va câștiga alegerile” – Nigel Farage
May a convocat alegeri anticipate, cu trei ani înainte, pentru a-și consolida majoritatea în vederea negocierilor Brexit-ului