Actriţa americană Uma Thurman se va afla pe afişul viitorului film al regizorului Lars von Trier, "The House That Jack Built", povestea unui ucigaş în serie pentru care filmările tocmai au început în Suedia, relatează AFP.
Uma Thurman îi va avea ca parteneri pe actorii Matt Dillon şi Bruno Ganz în filmul care marchează revenirea pe marele ecran a regizorului danez după "Nymphomaniac" (2013). Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley care a apărut şi în "Mad Max", va face şi ea parte din distribuţie.
Lungmetrajul, a cărui lansare este prevăzută în 2018, este turnat la Bengtsfors, o localitate apropiată de Trollhattan, Mecca cinema-ului suedez, precum şi în Danemarca. Filmul urmăreşte povestea de viaţă a lui Jack (Matt Dillon), ucigaş în serie extrem de inteligent din America anilor 1970 care consideră fiecare crimă o operă de artă.
"Sfidând orice logică, Jack îşi asumă riscuri din ce în ce mai mari în pofida iminenţei arestării sale", se precizează în textul de prezentare a producţiei citat de Agerpres.
Cunoscut pentru umorul său negru şi gustul său pentru provocare, Lars von Trier fuge de jurnalişti din 2011, când a fost declarat "persona non grata" la Festivalul de la Cannes după ce a spus că îl "înţelege" pe Hitler. Regizorul şi-a cerut apoi scuze.