Un angajat al Ambasadei României din Belarus a fost confirmat cu COVID-19, a anunțat, marți, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Conform medicilor, starea de sănătate a acestuia este bună.
Potrivit sursei citate, au fost luate măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora.
„MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Belarus va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalți membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situație”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
(sursa: Mediafax)