Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat a murit după ce a căzut peste el un container dintr-un hipermarket

Un bărbat a murit după ce a căzut peste el un container dintr-un hipermarket

Un bărbat de 52 de ani din Motru, judeţul Gorj, a decedat miercuri după-amiaza după ce, într-un hipermarket din Craiova, a căzut peste el un container. 

Potrivit IPJ Dolj, accidentul s-a produs în urma manevrării greşite a unui motostivuitor de către un angajat al respectivului hipermarket. "Un lucrător din hipermarket a manevrat greşit un motostivuitor şi un container a căzut peste un client, un bărbat de 52 de ani din Motru, Gorj. Acesta a fost transportat la spital şi ulterior a survenit decesul acestuia", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd. 

Bărbatul din Motru a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, iar anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi stabilirea întregii situaţii de fapt.

AGERPRES

Subiecte în articol: craiova Hipermarket container
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri