Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital în urma unui accident petrecut într-o localitate din Cluj

Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital în urma unui accident petrecut într-o localitate din Cluj

Un bărbat a murit, sâmbătă, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Bobâlna, iar un altul a fost transportat în stare gravă la spital, anunţă reprezentanţii ISU Cluj.

Cele două victime au rămas încarcerate în urma impactului dintre autoturismele în care se aflau, la locul accidentului fiind necesară intervenţia unui echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Dej şi a două echipaje SAJ.

Echipele de salvatori au efectuat manevrele de descarcerare, iar echipajul SMURD a acordat primul ajutor unuia dintre şoferi, în vârstă de 26 de ani, care a fost ulterior predat unui echipaj SAJ pentru a fi transportat la spital. În cazul celui de-al doilea şofer, în vârstă de 50 de ani, echipa medicală nu a putut face decât să declare decesul.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii IPJ Cluj, din primele cercetări reiese că accidentul s-ar fi petrecut pe fondul neadaptării vitezei. Şoferul unuia dintre autoturisme a intrat într-o curbă şi s-a izbit de o altă maşină care circula regulamentar, ulterior ambele maşini ajungând în decor. Şoferul care a provocat accidentul a ajuns la spital, iar celălalt a decedat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili condiţiile în care s-a petrecut accidentul.AGERPRES

Subiecte în articol: accident mort cluj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri