Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Cluj a fost rănit într-un accident în care au fost implicate cinci autoturisme

Un bărbat din Cluj a fost rănit într-un accident în care au fost implicate cinci autoturisme

Cinci maşini, dintre care două erau parcate, au fost avariate, iar o persoană a fost rănită într-un accident rutier petrecut marţi, în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit IPJ Cluj, în accident a fost rănit un bărbat, şoferul uneia dintre maşini, fiind necesară intervenţia unui echipaj de la descarcerare pentru scoaterea acestuia din autoturism.

"Conform primelor informaţii, un bărbat de 61 de ani, din Cluj-Napoca, a condus un autoturism pe strada Dorobanţilor, pe banda 3, iar la intersecţia cu strada Progresului, ar fi schimbat banda de circulaţie fără să se asigure, întrând în coliziune cu un alt autoturism, pe care l-a proiectat în alte două autoturisme parcate. Un autoturism parcat a fost proiectat pe partea carosabilă şi a acroşat un auto staţionat în coloană", se arată în informarea IPJ Cluj.

Conducătorul auto care a fost rănit în accident a fost transportat la unitatea de primire a urgenţelor pentru îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Cluj, la sosirea salvatorilor bărbatul era inconştient şi a fost scos pe uşa pasagerului din dreapta de către pompieri.

Bărbatul a suferit traumatisme grave. El a fost preluat de medicii echipajului SMURD şi transportat la spital.

La locul accidentului au fost dislocate trei autospeciale de descarcerare şi un echipaj SMURD. AGERPRES

 

Subiecte în articol: accident cluj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri