Un bărbat a murit şi un altul a fost transportat la spital în comă, luni după-amiază, după ce salvatorii i-au găsit intoxicaţi cu monoxid de carbon în subsolul unei clădiri aflată în construcţie în apropierea Stadionului Viitorul din oraşul Ovidiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Conform sursei citate, salvatorii au fost solicitaţi să intervină în oraşul Ovidiu, după ce două persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce pregăteau materiale de construcţie în subsolul unei case, folosindu-se de un generator electric.
"În momentul în care echipajele medicale au ajuns la fata locului, unul dintre bărbaţi, de aproximativ 20 de ani, era inconştient, cu semne vitale şi a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar pentru cel de-al doilea, în stop cardio-respirator, în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-a început protocolul de resuscitare, ulterior fiind constatat decesul" - precizează ISU.
Poliţiştii au început o ancheta pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul. AGERPRES