Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Teleorman a fost arestat pentru că avea acasă o cultură de canabis

Un bărbat din Teleorman a fost arestat pentru că avea acasă o cultură de canabis

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Teleorman și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au ridicat 37 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare, cultivate în ghivece și instalații necesare întreținerii culturii. O persoană se află sub control judiciar.

La data de 4 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman și cei din cadrul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Teleorman, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 38 ani din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman.

La activităţi au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Teleorman și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede.

În urma percheziției, a fost descoperită, într-o cameră special amenajată din podul imobilului, o cultură indoor de cannabis, cu 37 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare, cultivate în ghivece, precum și instalații necesare întreținerii culturii.

Cel în cauză este bănuit că, în cursul lunilor ianuarie și martie a.c., ar fi achiziționat semințe de cannabis și ar fi cultivat droguri de risc, fără drept, înființând cultura ilicită de cannabis, la domiciliul său.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior instanța de judecată dispunând măsura  controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri