Jurnalul.ro Ştiri Locale Un brăilean a luptat cu moartea în Legiunea Străina şi a murit pe o şosea din România

Un brăilean a luptat cu moartea în Legiunea Străina şi a murit pe o şosea din România

A supravietuit Legiunii Straine, cea mai dura si mai cunoscuta forta militara din lume, unde doar unul din zece soldati ramane viu. A ocolit moartea care i-a suflat permanent in ceafa, in aer, pe apa, in munti sau in jungla, insa si-a gasit sfarsitul pe o sosea, la volanul unei dubite. A fost invatat sa poata ucide in doar doua secunde, purtand ani buni, cu mandrie, uniforma unitatii de elita a Armatei Franceze. Din pacate, moartea a fost la fel de rapida.

Daniel Negoita, un brailean de 37 de ani, se intorcea acasa, locul in care era inconjurat de iubire, unde il astepta o sotie frumoasa si o fetita care inca nu a implinit un an. Stabilit in tara de mai putin de cinci ani, barbatul si-a intemeiat o familie si s-a apucat de afaceri, devenind proprietarului clubului „DMX” din comuna Gradistea.

Miercuri dupa amiaza, pe drumul european 584, intre Albina si Valea Canepii, Daniel a fost grav ranit, dupa ce autoutilitara Ford pe care o conducea a intrat intr-un TIR. Se pare ca tanarul nu a pastrat distanta regulamentara in trafic. Impactul a fost devastator. Mai avea doar cativa kilometri pana ajungea in Braila, unde locuia.

Desi o ambulanta a ajuns la fata locului, martorii spun ca echipajul doar a stat si a privit cum autovehiculul in care se afla barbatul lua foc. L-au scos din dubita mai multi muncitori de la fabrica „Yazaki”, autobuzul in care se aflau oprind la locul accidentului. Dupa foarte putin timp, Ford-ul a devenit o torta din care, pana la urma, a ramas doar carcasa.

Un martor povesteşte că „cei dupa salvare nu faceau nimic. Nu au acordat nici macar primul ajutor. L-au urcat in salvare de gura oamenilor. Masina putea lua foc in orice minut, nimeni nu a luat masuri”

O alta persoana care a vazut tot ce s-a intamplat pe DE584 sustine ca „asistenta de pe salvare vorbea la telefon, in timp ce cativa barbati se chinuiau sa-l descarcereze pe sofer”

„Dadeau cu pulberea din stingatoare pe motor pentru ca acesta sa nu ia foc. Masina de pompieri, cel putin, ziceai ca merge in reluare.”

Daniel Negoita a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean, insa medicii de la Urgente nu au putut decat sa constate decesul.

Soferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Sursa: debraila.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri