Jurnalul.ro Ştiri Locale Un ciclist din Argeș s-a accidentat grav în timpul unei competiţii de mountain bike

Un ciclist din Argeș s-a accidentat grav în timpul unei competiţii de mountain bike

 

Un ciclist s-a accidentat grav, duminică, în timpul unei competiţii de mountain bike desfăşurată în zona localităţii argeşene Dâmbovicioara, echipele de salvare solicitând intervenţia unui elicopter SMURD. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ciclistul a căzut în timpul competiţiei, în apropierea cabanei Brusturet. 

"Persoana a fost coborâtă de Salvamont. Echipajul SMURD acordă prim ajutor", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitanul Mădălina Epure. 

Conform aceleiaşi surse, ciclistul rănit urmează să fie preluat de un elicopter SMURD, pentru a fi transportat la un spital din Bucureşti. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri